PSRM

14 aprilie 2017

Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice

În cadrul ședinței Consiliul Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice la care participă o delegație moldovenească condusă de Igor Dodon, Președintele țării, Republicii Moldova i-a fost acordat statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

Pentru aceasta s-au expus pozitiv toţi cei cinci preşedinţi: al Rusiei, Vladimir Putin, al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, al Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, al Armeniei – Serj Sargsyan, şi al Kîrgîzstanului, Almazbek Atambayev.

Șeful statului a declarat că este o zi istorică pentru Moldova. Este o decizie pe care au aşteptat-o majoritatea cetăţenilor noştri, o realizare și o promisiune a multor lideri politici şi partide, de mai mulţi ani.

„Moldova este prima ţară care a beneficiat de această onoare. Mai multe ţări au înaintat iniţiative de semnare a memorandumurilor de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică, a Acordurilor de Liber Schimb Comercial sau a altor forme de colaborare cu UEEA. Deja sunt semnate zeci de acorduri în acest sens, inclusiv Memorandumul de Cooperare cu Moldova din 3 aprilie, 2017”, a specificat Igor Dodon.

Totodată, Președinteșe țării a subliniat că acest fapt nu înseamnă că Moldova devine de astăzi membră a Uniunii Economice Eurasiatice, dar acest lucru oferă posibilitatea de a cunoaște mai bine principiile de activitate a organizaţiei precum şi asigură noi oportunităţi agenţilor economici autohtoni. De asemenea, șeful statului a menționat că acest lucru nu contravine actualului Acord de Asociere, semnat între Moldova şi UE.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă