PSRM

24 ianuarie 2023

Reprezentanții BCS au avut o discuție online cu membrii Comisiei de la Veneția pe marginea proiectului de lege cu privire la SIS

Astăzi, deputații BCS – Grigore Novac, președinte al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, membru al Comitetului Executiv al PSRM, și Adrian Albu, președinte al subcomisiei pentru exercitarea controlului parlamentar SIS, membru al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, au avut o discuție online cu membrii Comisiei de la Veneția, în cadrul căreia și-au expus obiecțiile vizavi de noul proiect de lege privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au menționat că noul proiect de lege cu privire la Serviciul de Informații și Securitate și cel ce ține de activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă sunt supuse criticilor atât de opoziția parlamentară, partidele extraparlamentare cât și de societatea civilă.

Potrivit lui Adrian Albu, în urma efectuării unei analize detaliate s-a constatat că noile proiecte de lege propuse, transformă SIS într-o structură cu competențe exagerate, care poate deveni o bâtă politică în mâna celor de la orice guvernare. Mai mult, unele prevederi ale proiectului atentează la drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, încălcând prezumția de nevinovăție și dreptul la apărarea datelor cu caracter personal.

De asemenea, s-a menționat că proiectul de lege conține mai multe noțiuni și sintagme noi, neclare, abstracte sau ambigui care ar putea fi interpretate de fiecare guvernare în folosul său. Este vorba despre așa noțiuni ca ”interes național”, ”morala societății”, ”protejarea și promovarea intereselor strategice ale Republicii Moldova și ale partenerilor săi” etc.

”Datorită unor asemenea detalii imperfecte și lacunare, care de multe ori permit ocolirea cadrului legal și interpretarea subiectivă a acestora, vom fi în situația când se vor încălca drepturile și libertățile cetățenilor, fapte care pot conduce la condamnarea Moldovei la CEDO”, – a subliniat Albu.

Deputații au mai pus la îndoială legalitatea prevederii de a oferi posibilitatea directorului SIS să dețină pe lângă cetățenia RM și cetățenia unui stat membru UE.

Totodată, Adrian Albu a atras atenția că o structură cu asemenea împuterniciri pe care le are SIS, trebuie să fie supusă unui control strict parlamentar, astăzi comisia parlamentară de resort neavând pârghiile și împuternicirile necesare, jucând mai mult rolul de observator. ”Astfel, pe viitor trebuie de creat un mecanism ca orice opoziție să dețină pârghii instituționale de control și să informeze societatea despre încălcările depistate”, a spus Albu.

Grigore Novac a subliniat că Republica Moldova are nevoie de instituții de stat puternice, democratice, care să apere interesele și libertățile cetățenilor, ale statului, iar ceea ce se propune transformă SIS într-un organ represiv și nicidecum de asigurare a securității naționale.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă