22 iulie 2024
PSRM: Ingerința diplomaților străini în treburile interne ale Moldovei este inacceptabilă
Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea în legătură cu atacul ambasadorului Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko în adresa opoziției moldovenești și intimidarea directă prin acțiuni militare. Ambasadorul Ucrainei, la fel ca și reprezentanții țărilor occidentale, și-a permis o ingerință deschisă în procesul politic intern din Republica Moldova.
Reprezentanții ambasadelor străine, acreditați în țara noastră, sunt chemați să apere interesele statelor pe care le reprezintă și să răspundă la întrebările incomode din partea noastră. De exemplu, în legătură cu catastrofa ecologică de pe râul Nistru, provocată de activitatea complexului hidroenergetic ”Novodnestrovsk” din Ucraina. Niciun ambasador sau funcționar diplomatic nu are dreptul să comenteze procesele politice interne din țara sa de reședință.
Reacția tacită a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM la această declarație ridică semne de întrebare.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova solicită insistent tuturor diplomaților străini acreditați în țara noastră să se comporte în conformitate cu Carta ONU, Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, Declarația privind principiile dreptului internațional, Actul final de la Helsinki și alte documente care formează ordinea internațională.