PSRM

28 ianuarie 2019

PSRM: Noi avem cel mai bun program și cea mai bună echipă

Liderii Partidului Socialiștilor au declarat în cadrul conferinței de presă din 28 ianuarie, despre progresul campaniei electorale.

Potrivit președintelui PSRM, Zinaida Greceanîi, la 25 ianuarie, Partidul Socialiștilor s-a lansat în campania electorală în toată țara, în toate circumscripțiile uninominale din Republica Moldova. În special, Zinaida Greceanîi a participat la lansarea campaniei pe circumscripția uninominală Nr.1, Briceni, în care candidează pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Aproximativ 15.000 de agitatori din întreaga țară, vor îndemna cetățenii să voteze în favoarea Partidului Socialiștilor și a candidaților la funcția de deputați desemnați de către PSRM. Toți candidații, deja au început să aibă întrevederi cu alegătorii. Președintele PSRM a menționat că, timp de trei zile, de la începutul campaniei, au avut loc deja 350 de astfel de întrevederi, la care au participat peste 16.000 de cetățeni.

Zinaida Greceanîi a anunțat că, candidații PSRM vor continua să organizeze întrevederi cu alegătorii în Casele de Cultură, în întreprinderi, pe stradă – pretutindeni unde ei vor putea să transmită cetățenilor republicii, informații despre programul lor, despre ce intenționează să realizeze, obținînd victorie la alegeri.

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, a vorbit despre platforma electorală a PSRM, care este publicată atît pe site-ul www.socialistii.md, cît și în ziarul „Socialiștii”. El a menționat că, numai socialiștii au soluții pentru problemele cetățenilor. Numai socialiștii au un program socio-economic complex de dezvoltare a țării, în următorii 4 ani.

De asemenea, el a reamintit că, socialiștii au elaborat deja sute de proiecte de legi. În timp ce adversarii doar promit, socialiștii sunt gata să își îndeplinească promisiunile: „prin urmare, cerem cetățenilor susținerea, pentru a pune în aplicare inițiativele președintelui și programul PSRM”.

Programele de dezvoltare sunt elaborate pentru fiecare circumscripție a țării, precum și pentru municipiul Chișinău. Fiecare candidat al PSRM are soluții sigure pentru fiecare problemă, ale fiecărui raion din republică. „Nu există alt partid care să cunoască mai bine situația din regiuni și problemele fiecărei localități. Avem cel mai bun program și cea mai bună echipă”, a subliniat Ion Ceban.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a relatat despre cum decurge începutul campaniei electorale, în municipiul Chișinău. El a anunțat că, în municipiu activează 500 de agitatori ai PSRM. Vlad Batrîncea a menționat că, socialiștii sunt cei mai activi din capitală, ei trec prin fiecare curte, în fiecare casă și vorbesc cu oamenii despre problemele reale și realizările reale: despre amenajarea curților blocurilor locative, construirea terenurilor de joacă pentru copii și a complexurilor sportive.

„Suntem singurii care pot vorbi despre ceea ce am promis și ce am realizat. Oponenții noștri se ocupă exclusiv cu criticarea socialiștilor, dar nu pot oferi nimic concret” , a spus Vlad Batrîncea. De asemenea, el a atras atenția asupra multiplelor cazuri de corupere a alegătorilor, care sunt bine documentate de către socialiști.

Reprezentantul PSRM cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a anunțat despre faptul că, PSRM a contestat hotărîrea CEC, ce vizează deschiderea secțiilor de votare în străinătate. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins contestația socialiștilor. Potrivit lui Maxim Lebedinschi, decizia instanței va fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

El a vorbit despre atacurile nemotivate ale adversarilor politici și ideologi asupra PSRM și a menționat că, Partidul Socialiștilor joacă exclusiv în limitele legii. De asemenea, Max Lebedinschi a mai spus că, PSRM documentează toate încălcările din perioada procesului electoral.

“Vom continua să documentăm, inclusiv acele cazuri care constituie temei de nerecunoaștere a alegerilor. Nu vom permite ca procesul electoral să se abată de la standardele legale și normative stabilite pentru toți”, a spus Maxim Lebedinschi.