PSRM solicită audierea directorului SIS în Parlament

Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au solicitat audierea în cadrul ședinței plenare a Parlamentului a directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.

Deputatul PSRM Marcel Cenușa a declarat că inițiativa este determinată de recentele afirmații ale președintei Maia Sandu, potrivit cărora SIS ar fi trecut printr-o reformă profundă cu sprijinul unui stat european, iar instituția ar beneficia în prezent de încrederea deplină a șefului statului.

Potrivit parlamentarului, astfel de declarații ridică semne de întrebare privind independența și suveranitatea instituțiilor de securitate națională.

„Considerăm că acest lucru poate reprezenta o ingerință în activitatea structurilor de forță și de securitate ale Republicii Moldova și poate conține elemente ce afectează suveranitatea națională”, a afirmat Marcel Cenușa.

De asemenea, deputatul a pus sub semnul întrebării eficiența activității SIS, invocând mai multe cazuri recente care vizează foști sau actuali angajați ai instituției.

„Despre ce tip de încredere putem vorbi când în structurile de informații apar încălcări grave de securitate, inclusiv cazuri de condamnare a unor angajați și dosare penale aflate în desfășurare?”, a menționat acesta.

Fracțiunea PSRM a subliniat necesitatea audierii conducerii SIS în legătură cu activitatea instituției, asigurarea securității naționale și respectarea principiilor de suveranitate.

Propunerea opoziției nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.