PSRM solicită audierea prim-ministrului privind instituirea stării de alertă

Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputatul socialist, Petru Burduja a solicitat audierea prim-ministrului Alexandru Munteanu cu privire la instituirea stării de alertă în Republica Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.

”Solicităm să fie prezentată informația privind stocurile de resurse energetice, deoarece înțelegem că această stare de alertă a fost instituită în contextul celor întâmplate în ultimele zile. Problema nu constă doar în creșterea prețurilor, ci și în existența fizică a resurselor energetice în Republica Moldova.

Mai mult decât atât, această situație are loc chiar în toiul campaniei agricole de primăvară din 2026, motiv pentru care este necesar de examinat aspectele ce țin de plafonarea creșterii prețurilor”, a menționat deputatul.

Petru Burduja a accentuat că cetățenii trebuie să cunoască răspunsurile la aceste întrebări, în condițiile în care pe piața resurselor energetice, în special a combustibililor, se atestă un nivel ridicat de incertitudine și agitație.

Inițiativa PSRM a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.