PSRM

16 decembrie 2020

PSRM și președintele Igor Dodon și-au onorat angajamentul dat cetățenilor de a micșora vârsta de pensionare, spun deputații socialiști

PSRM și președintele Igor Dodon și-au onorat angajamentul dat cetățenilor de a micșora vârsta de pensionare, a declarat deputatul socialist Vladimir Odnostalco după ce Parlamentul a susținut inițiativa prin care s-a stabilit vârsta standard de pensionare de 57 de ani pentru femei și de 62 de ani pentru bărbați.

O altă promisiune dată de socialiști și realizată prin votul de astăzi în Parlament este cea prin care prospectul medicamentelor va fi tradus în limba rusă la solicitarea clientului.

Odnostalco a criticat comportamentul deputaților PAS, DA și a democraților care au solicitat excluderea acestor două proiecte de lege de pe ordinea de zi a ședinței plenare.

”Trebuie să constatăm că acești oameni au dovedit că promit foarte multe, dar nu fac nimic. În vorbe spun una, iar în fapte fac alta. Astăzi le-am văzut fața lor adevărată”, a spus socialistul.

Deputatul a adăugat că PSRM va veni în continuare cu inițiative de corectare a reformei de pensionare, în partea ce ține de dreptul angajatorilor de a elibera din funcție persoanele care au atins vârsta de pensionare.

Președintele Igor Dodon a salutat votul dat de Parlament pentru micșorarea vârstei de pensionare. Șeful statului a declarat că această lege este în favoarea cetățenilor și că o va promulga săptămâna viitoare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă