PSRM propune alocarea a 50 de milioane de lei pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale

Astăzi, deputatul PSRM, vicepreședinte al Parlamentului, Vlad Batrîncea, a propus un amendament la Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026, care prevede alocarea primei tranșe de 50 de milioane de lei pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Deputatul a declarat că a expediat recent a doua solicitare oficială către Procuratură pentru a afla unde se află fondurile colectate în urma incendiului de la Filarmonica Națională. „Personal am donat, colegii mei din Parlament au donat, mai mulți cetățeni și agenți economici au reacționat apelului nostru și au contribuit financiar”, a menționat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a subliniat că, deși subiectul a fost considerat prioritar de către doi miniștri ai Culturii, până în prezent nu s-a făcut practic nimic. „Este rușinos că, în centrul istoric al capitalei, se află în continuare ruinele Filarmonicii, iar autoritățile fac că nu observă acest lucru”, a spus Batrîncea.

Amendamentul propus nu a întrunit numărul necesar de voturi.