PSRM

09 decembrie 2020

PSRM propune acordarea a câte 1000 de lei pensionarilor și altor beneficiari de plăți sociale

La propunerea președintelui țării Igor Dodon, PSRM vine cu un amendament la proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, care prevede acordarea a câte 1000 de lei pensionarilor și altor beneficiari de plăți sociale, care au un venit lunar mai mic de 4000 de lei. Astfel, majorăm suma alocației unice de la 900 la 1000 de lei. Totodată, majorăm și numărul beneficiarilor reali cu circa 30 de mii prin creșterea plafonului venitului lunar minim de la 3000 la 4000 de lei.
Costul acestui amendament este de aproape 700 de milioane de lei, iar plata urmează să fie făcută din bugetul de stat. PSRM propune ca acești bani să fie achitați, sub formă de indemnizație unică, în preajma sărbătorilor de Paște. De acești bani vor putea beneficia peste 669 de mii de cetățeni.
În acest an, la propunerea lui Igor Dodon, din bugetul de stat au fost achitate două indemnizații unice pentru această categorie de persoane, câte 700, respectiv 900 de lei.