11 iunie 2021
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor solicită asigurarea dreptului cetățenilor Republicii Moldova din Transnistria de a participa la alegerile din 11 iulie
Deputatul PSRM din Transnistria, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vitalii Evtodiev a solicitat astăzi misiunilor observatorilor internaționali și naționali să facă tot posibilul pentru a garanta drepturile constituționale ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv a locuitorilor din regiunea de est, pentru a-și exprima voința.
De asemenea, el a solicitat ca politicienii și organizațiile publice să nu încalce Constituția și să nu interfereze cu participarea cetățenilor din Transnistria la alegeri. Deputatul a solicitat Comisiei Electorale Centrale, Poliției, Serviciului de Informații și Securitate, Procuraturii Generale să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul la vot pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
Vitalii Evtodiev a menționat că el, cetățean al Republicii Moldova, s-a născut și a trăit mult timp pe malul stâng. Astăzi trăiesc acolo peste 200 de mii de oameni.
Deputatul a amintit că Constituția țării noastre prevede drepturi egale pentru toți cetățenii.
„Cu toate aceste, în ultimul timp, observăm o tendință alarmantă și foarte îngrijorătoare, de a încălca dreptul la vot pentru zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, aflați la o distanță de doar 50-60 km de Chișinău. În timp ce partidele de dreapta se luptă săptămâni întregi pentru dreptul diasporei, aflată la mii de km de casă, să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, în același timp, aceleași partide, fac tot posibilul să încalce acest drept fundamental pentru zecile de mii de cetățeni moldoveni din estul Republicii Moldova”, a subliniat Vitalii Evtodiev.
El a anunțat că, potrivit informațiilor pe care le deține, la alegerile din 11 iulie sunt deja pregătite grupuri de persoane agresive, de către Partidul Acțiune și Solidaritate, care, în schimbul unor promisiuni financiare, vor încerca să blocheze accesul cetățenilor Republicii Moldova din estul țării la scrutin.
„Blocul Comuniștilor și Socialiștilor condamnă ferm toate aceste acțiuni ilegale de încălcare a dreptului la vot a cetățenilor și solicită asigurarea dreptului tuturor cetățenilor Republicii Moldova de a participa la alegeri”, a subliniat Vitalii Evtodiev.