PSRM

04 februarie 2019

PSRM îndeamnă alegătorii să nu se lase provocați

Conducerea Partidului Socialiștilor a prezentat în cadrul conferinței de presă din 4 februarie, informații cu privire la desfășurarea campaniei electorale a PSRM.

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a anunțat că, candidații Partidului Socialiștilor, de la începutul campaniei electorale din 25 ianuarie, au avut deja 1500 de întruniri cu alegătorii din toată țara, iar asta semnifică că au discutat “față în față” cu mai mult de 70 000 de cetățeni.

Oamenii abordează foarte multe probleme în cadrul acestor întrevederi, a subliniat Zinaida Greceanîi, care candidează în circumscripția uninominală Nr.1, Briceni. Greceanîi a remarcat că cel mai des, este vorba despre calitatea acelor „drumuri bune”, care au fost construite și reparate în ultima perioadă și pentru care au fost cheltuiți din bugetul municipal peste 1,5 miliarde de lei.

“Cu toții cunoașteți despre acest program „Drumuri bune”. Din păcate după prima ploaie și îngheț au dispărut toate acele „drumuri bune”. De ce s-a întîmplat lucrul acesta? Pînă la urmă cineva va trebui să răspundă pentru aceasta”, a subliniat Zinaida Greceanîi, menționînd că, drumurile trebuie reparate profesional.

Greceanîi a enumerat și alte probleme abordate în cadrul întrunirilor de către locuitorii republicii, printre care, furtul miliardului din sistemul bancar al țării. Mai mult de atît, oamenii sunt preocupați de zvonurile, precum la moment se pregătește sau deja este în curs de desfășurare încă un furt al banilor publici.

Locuitorii din toate localitățile republicii sunt preocupați de problemele cu privire la protecția socială.

„Cu mare tristețe, oamenii vorbesc despre faptul că au fost mințiți cu acea nouă lege de modificare a sistemului pensionar. Spun că, pensiile au fost majorate cu 50 de lei, dar a fost scoasă alocația de 180 de lei și cu ce au rămas pensionarii? Sigur că sunt multe probleme și cu privire la noua lege a salarizării. Una dintre profesoare spune că primea 3000 de lei, iar după majorarea salariului primește tot 3000 de lei. Unde este această majorare de salariu? Oamenii nu o văd”, a menționat Zinaida Greceanîi.

Greceanîi a remarcat că, în legislația privind domeniul social, care a fost adoptată de actuala guvernare există foarte multe lacune.

„Pensiile trebuie majorate celor care primesc o pensie foarte mică și nu celor care au pensii mari”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a subliniat că oamenii din raioane înțeleg foarte bine situația din țară, “ei doresc schimbări și vor să-și păstreze statul Republica Moldova”.

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban a remarcat că, Vladimir Plahotniuc, Vladimir Voronin și Ilan Șor au creat un trinom împotriva Partidului Socialiștilor și încearcă să atragă voturile PSRM la viitoarele alegeri. Scopul lor este de a înhăța 3-4-5 % de la socialiști, pe calea utilizării resurselor administrative, coruperea alegătorilor și alte manipulări.

“Ei speră să acumuleze în total, 10-18% pentru a trece candidatul de la Partidul Democrat sau de la blocul ACUM”, a spus Ion Ceban. El a îndemnat alegătorii să nu se lase provocați.

De asemenea, Ion Ceban a amintit că, candidații Partidului Șor declară că, nu văd nici o problemă cu privire la furtul miliardului.

„Desigur, nu există probleme, dacă 0,5 % din banii furați au fost utilizați pentru necesitățile Orheiului. Apropo, bugetul Orheiului este de 10 ori mai mic decît bugetul social al Chișinăului. Întoarceți miliardul și toată țara va beneficia de pensii și salarii decente și drumuri bune cu adevărat”, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, Ceban a remarcat despre atacurile murdare ale adversarilor și a menționat că în viitorul apropiat acestea vor crește. Partidul Socialiștilor va continua să ducă o campanie electorală cinstită și să obțină victorie, indiferent de ce se va întîmpla, a dat asigurări Ion Ceban.

Secretarul executive al PSRM, Vlad Batrîncea a amintit că socialiștii au fost primii care au anunțat despre furtul miliardului din sistemul financiar-bancar în 2014 și despre necesitatea de a fi trași la răspundere vinovații.

Astăzi, în perioada campaniei electorale, guvernarea se pregătește pentru noi operațiuni în sectorul bancar, în rezultatul căruia Republica Moldova riscă să rămînă fără sistem bancar, a subliniat socialistul. De asemenea, a remarcat problem e ține de privatizarea Combinatului Tutun CTC pentru nimic, pentru 150 de milioane de lei, adică pentru 8 milioane de euro. În același timp, în ultimii ani, statul a investit peste 80 mii de lei numai pentru reabilitarea acestei întreprinderi.

Ca rezultat, compania cu venituri de miliarde a fost vîndută, de fapt, pentru 4 milioane de euro, a menționat Vlad Batrîncea. El a citat pentru comparație exemplul vînzării unei companii similare de tutun dintr-un mic oraș din Rusia, pentru suma de 1 miliard 700 de milioane de dolari.

“Dacă vom face o analiză a prețurilor pe piața regioanală ințelegem că Tutun СTС a fost vîndut la un preț de 5-7% din  prețul real”, a subliniat socialistul.

Zinaida Greceanîi a reamintit că, socialiștii din Parlament au venit cu inițiativa cu privire la introducerea unui moratoriu asupra privatizării proprietăților de stat în perioada electorală. Cu toate acestea, majoritatea de la guvernare a ignorat această inițiativă.

Vlad Batrîncea a subliniat că, după venirea la putere, socialiștii vor restabili ordinea în domeniul proprietății de stat și vor face totul pentru a reîntoarce întreprinderile statului care au fost confiscate.

“Noi vom face tot posibilul ca sa intoarcem ordinea in RM și venim cu un îndemn către toți cetatenii. Sunt doua opțiuni: daca vă place ce s-a întîmplat în ultimii 10 ani, votați cu Plahotniuc, dacă nu vă place atunci aveți o singură opțiune, să votați cu Partidul Socialiștilor”, a concluzionat Batrîncea.

Avocatul PSRM, Fadei Nagacevschi, a prezentat în cadrul conferinței de presă actele unei încălcări grave a legii electorale de către adversarii PSRM. Este vorba despre utilizarea resurselor administrative și finanțarea netransparentă în campania electorală.