PSRM

15 septembrie 2019

PSRM și-a prezentat echipa și platforma pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a desfășurat, astăzi, ceremonia de lansare oficială în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. La ceremonie au participat aproximativ două mii de membri ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din toate localitățile din republică.

În cadrul ceremoniei a fost prezentată Platforma electorală națională a PSRM, precum și echipele de candidați desemnați de PSRM la primari și consilieri locali ai municipiilor și orașelor din republică. Separat, au fost prezentate platforma și echipa candidatului PSRM la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

Igor Dodon: Viitorul are legătură cu echipa PSRM


Cu un mesaj de salut s-a adresat Președintele Republicii Moldova, liderul informal al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. El a menționat că oamenii din țară doresc schimbări la nivel local. Doresc gospodari adevărați în fiecare sat, oameni care sunt adevărați profesioniști, patrioți ai Republicii Moldova. Oamenii așteaptă drumuri bune, apă, canalizare, școli, grădinițe, servicii medicale accesibile. Și toate aceste așteptări sunt îndreptate în primul rînd către echipa Partidului Socialiștilor – cea mai puternică echipă pro-prezidențială.

Igor Dodon le-a urat membrilor PSRM succese și înțelegerea responsabilității înalte pe care și-au asumat-o – responsabilitatea de a fi membru al acestei mari echipe.

„Privesc cu mîndrie în sală și îmi amintesc cum în urmă cu 8 ani, o mînă de oameni au relansat acest nou proiect politic – Partidul Socialiștilor. Am început cu 2-3 deputați și cîteva sute de oameni. Astăzi prezentăm peste 12 mii de candidați la alegerile locale. Oamenii doresc să fie membri ai PSRM pentru că înțeleg că viitorul are legătură anume cu această echipă”, a spus șeful statului.

El a amintit că, timp de 8 ani, Partidul Socialiștilor a obținut o victorie după alta. În 2014, PSRM a cîștigat alegerile parlamentare, obținînd 25 de mandate și formînd cea mai mare fracțiune.

În 2015, cu susținerea Partidului Socialiștilor, Irina Vlah a obținut victorie în alegerile pentru Bașcanul Găgăuziei, iar în 2016, candidatul PSRM a cîștigat alegerile prezidențiale. Și 2019 este anul victoriilor.

„Acestea nu sunt doar date foarte importante, ci 660 de ani de statalitate, 75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Acesta este și anul eliberării Moldovei de regim și, sunt convins, acesta este anul victoriei noastre. Împreună, avem obligația să învingem și sunt sigur că victoria va fi a noastră!”, a spus Igor Dodon.

Zinaida Greceanîi: PSRM se confruntă cu noi provocări ambițioase


Adresîndu-se celor prezenți, președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a remarcat importanța evenimentului, dat fiind faptul că Partidul Socialiștilor astăzi – este cea mai puternică și impunătoare forță politică din Republica Moldova.

Ea a menționat că, anul 2019 a fost un an crucial, “un an în care împreună am reușit să punem capăt unui regim care a ținut Republica Moldova în captivitatea unor grupări de interese, totuși, cele mai mari dificultăți, abia urmează”.

Alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 oferă o șansă unică, de a demonstra că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este acea forță motrice care poate și trebuie să aducă schimbările spre bine pînă la capăt.
Zinaida Greceanîi a reiterat că echipa PSRM a demonstrat deja un nivel ridicat de responsabilitate pentru localitățile care au fost conduse de reprezentanții acesteia.

„În Ocnița, Taraclia, Basarabeasca, în orașele și raioanele noastre nu am închis nicio școală, nicio grădiniță. Am reușit să păstrăm spitale și instituții medicale. Am refuzat categoric să majorăm tarifele și să complicăm viața cetățenilor.

Am efectuat reparații capitale a caselor de cultură, a instituțiilor de învățămînt și a celor medicale, am construit stadioane, terenuri de joacă și obiecte de infrastructură socială.

Am demonstrat o nouă abordare și voință politică, am servit sincer oamenii”, a spus președintele PSRM.
Ea a menționat că, acum, partidul se confruntă cu noi provocări, ambițioase și îndrăznețe. Acestea sunt implementarea proiectelor investiționale, reconstrucția complexelor agroindustriale moderne, subvenții în agricultură și producție.

„Vom dezvolta infrastructura orașelor și satelor din Republica Moldova la un nivel calitativ nou și vom conecta satele la sistemele de aprovizionare cu gaze, apă și canalizare. Vom asigura reparația de înaltă calitate a drumurilor, vom introduce un sistem de control asupra achizițiilor publice și a cheltuielilor banilor publici.
Vom oferi asistență socială și protecție fiecărui cetățean care are nevoie”.

Zinaida Greceanii a menționat că echipa socialiștilor este formată din oameni dedicați statului, profesioniști din diverse domenii, o echipă care știe să realizeze reforme în interesul cetățenilor și care nu își va pune niciodată interesele personale mai presus de interesele Republicii Moldova.

Președintele PSRM a îndemnat socialiștii să ducă o luptă de idei pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, o competiție de concepte pentru renașterea localităților în care trăim, o prezentare a programelor de dezvoltare pe care dorim să le implementăm.

Ea a remarcat că realizarea ambițiosului program este posibil datorită acelor 729 de candidați la primari, a celor 1108 candidați la consilieri raionali și peste 9000 de candidați la consilierii locali desemnați de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.

„Cred cu tot dinadinsul, că doar împreună vom reuși să ducem pînă la capăt acele sarcini și proiecte ambițioase pe care ni le-am asumat în față alegătorilor.

Învingem împreună! – pentru că ne dorim o viață mai bună”, a spus Zinaida Greceanîi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă