PSRM

26 decembrie 2022

PSRM: majorarea salariilor miniștrilor cu 8000 de lei este o decizie umilitoare, rușinoasă și iresponsabilă

ПСРМ

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă intenția Guvernului de a majora salariile miniștrilor cu 8000 de lei. În condițiile în care prețurile pentru serviciile comunal-locative și produsele de primă necesitate au crescut de 2-3 ori, când pensiile vor fi indexate cu cel mult 14% în timp ce inflația e de 30%, când majoritatea populației nu are cu ce marca sărbătorile de iarnă, creșterea salariilor pentru miniștri și funcționarii de rang înalt este un act de batjocură față de propriul popor.

Dacă Guvernul are bani în plus, ar trebui să-i direcționeze către sectorul social – să sprijine păturile social-vulnerabile ale societății, către medicină și dezvoltarea infrastructurii. Noi nu suntem împotriva creșterii bunăstării miniștrilor și a demnitarilor de stat, dar nu în detrimentul populației țării. Conform logicii partidului de la guvernare PAS, „vremurile bune” trebuie asigurate doar „oamenilor buni”.

Considerăm intenția de majorare a salariilor cu 8000 de lei drept un act de prădare a propriului popor. Cerem anularea acestei decizii rușinoase și tragerea la răspundere a autorilor ei. Insistăm asupra demisiei acestei echipe incompetente PAS și asupra organizării alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă