PSRM

10 februarie 2022

PSRM: Neglijența autorităților a pus în pericol funcționarea spitalelor în toiul pandemiei

Socialiștii cer majorarea în regim de urgență a bugetului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină pentru a aloca mijloace suplimentare instituțiilor medicale pentru achitarea serviciilor comunale. Despre aceasta a vorbit deputatul PSRM Vladimir Odnostalco în cadrul unui briefing de astăzi.

Deputatul a menționat faptul că odată cu venirea noului guvern, situația din sistemul sănătății s-a înrăutățit brusc.

„Astăzi, instituțiile medicale de toate nivelurile se află într-o criză acută de neplăți pentru serviciile comunale. În luna decembrie anul trecut, când în Parlament a fost aprobat bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, noi am declarat de nenumărate ori că vor apărea probleme în spitale, deoarece în bugetele lor nu au fost prevăzute supracheltuieli legate de acoperirea plăților pentru serviciile comunale. Însă ni s-a răspuns că „totul va fi bine”. În consecință, spitalele s-au pomenit cu niște facturi pentru încălzire astronomice, de sute de mii de lei”, a subliniat deputatul.

Vladimir Odnostalco a prezentat jurnaliștilor facturile câtorva spitalele raionale și municipale. De exemplu, dacă în luna decembrie 2020, spitalul din Basarabeasca a plătit 73 mii de lei pentru încălzire, în luna decembrie 2021 această sumă a fost deja de 163 mii de lei. Spitalul din orașul Soroca a plătit 980 mii de lei pentru întregul sezon de încălzire 2021, iar numai pentru luna ianuarie 2022 – 600 mii de lei. Policlinica din Cahul a plătit anul trecut, pentru luna ianuarie, 67 mii de lei, iar anul acesta – 218 mii de lei. Spitalul din Briceni a plătit în sezonul trecut 155 mii de lei pentru luna decembrie, iar în acest sezon – deja 350 mii de lei. Instituția medicală din Drochia a plătit anul trecut 224 mii de lei, iar anul acesta – 677 mii de lei. O situație similară se atestă în întreaga țară și în spitalele din capitală.

„Cu părere de rău, riscul finanțării insuficiente a instituțiilor medicale este enorm. Țin să menționez că în structura contractelor cu instituțiile medicale, circa 70-80% constituie cheltuieli pentru salarii. Celelalte – sunt pentru medicamente, echipamente, încălzire etc. Pentru a achita serviciile comunale, spitalele vor fi nevoite să reducă din cheltuielile pentru achiziția de medicamente, produse alimentare, echipamente medicale etc.,”, a mai spus Vladimir Odnostalco.

Deputatul a menționat că incapacitatea și refuzul autorităților de a acorda ajutor instituțiilor medicale înseamnă o acțiune planificată de lichidare a unor spitale raionale: „Le vor face nerentabile după care le vor închide – undeva o policlinică, în altă parte o maternitate, o secție chirurgie, undeva, pur și simplu vor reduce numărul de paturi”.

În această situație, socialiștii propun să fie majorat în regim de urgență bugetul Companiei Naționale de Asigurare în Medicină.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă