PSRM

11 decembrie 2020

PSRM cere anularea impozitării coletelor venite prin poștă cu o valoare mai mare de 100 de euro

Deputatul PSRM, Nichita Țurcan a înregistrat un amendament la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, prin care propune să fie anulată inițiativa Guvernului privind impozitarea coletelor cu valoare mai mare de 100 de euro, colete venite prin poștă cu produse cumpărate în magazinele online de peste hotare. Socialiștii vor insista să fie păstrat actualul plafon de 200 de euro pentru impozitarea acestui tip de colete.

Proiectul deputatul socialist mai prevede și inițiativa de a avea posibilitatea de a achita online TVA-ul și alte taxe vamale pentru produsele procurate online peste hotare cu o valoare de peste 200 de euro. Asta pentru a face mai confortabilă pentru cetățeni operațiunea de vămuire a produselor procurate în magazinele online peste hotare și a reduce „rândurile vii” la diferite instituții în perioada pandemică.

De precizat că plafonul pentru coletele trimise de persoane fizice de peste hotare, care este impozitat, rămâne de 300 de euro dacă acest pachet este transportat terestru, respectiv 430 de euro, dacă acest colet ajunge în țară pe cale aviatică ori maritimă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă