PSRM

13 aprilie 2023

PSRM a discutat la Moscova problemele economice cu care se confruntă Moldova

Astăzi, în plenul Parlamentului, Bogdan Țîrdea, deputat PSRM, a explicat majorității PAS care a fost scopul vizitei deputaților socialiști la Moscova.

”Între PSRM și ”Edinnaya Rossia” este încheiat un acord de colaborare. La Moscova am discutat problemele economice, prăbușirea producției agricole din Moldova cu 20 % în trimestrul III al anului trecut, prăbușirea PIB cu 6% anual, inflația de 30% – cea mai mare din Europa, am discutat despre exporturile moldovenești, care, odată cu ieșirea din CSI am putea să ne confruntăm cu probleme foarte mari, fapt confirmat de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.”, a spus deputatul.

Totodată, Bogdan Țîrdea s-a adresat către deputații PAS cu întrebarea: ”Dacă dumneavoastră ne acuzați ce căutăm la Moscova, acuzați-l atunci și pe Macron care s-a întâlnit direct cu Putin. Acuzați-l și pe Olaf Scholz care nu doar se întâlnește, dar și discută cu Putin și o spune la modul direct. Vă rog s-l acuzați și pe Xi Jinping care vine la Moscova a doua zi după ce Curtea penală de la Haga, pe care n-o recunoaște nici SUA, nici China, nici Rusia, l-a condamnat pe Putin pentru crime de război. Apoi de ce s-a întâlnit Macron cu Ursula von der Leyen la Xi Jinping. Ce a căutat șefa statului (Maia Sandu) cu Kozak în 2019?” etc.

Pe final, Bogdan Țârdea a felicitat deputații cu prilejul Sărbătorilor de Paște.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă