PSRM

17 ianuarie 2020

Președintele Igor Dodon dă asigurări că tariful la călătoria în transportul public din Chișinău NU va crește

Președintele țării, Igor Dodon, a anunțat că tariful la călătoria cu transportul public în Chișinău nu va fi majorat. Șeful statului a făcut acest anunț astăzi, 17 ianuarie, în cadrul Platformei ”Președintele răspunde”, ediția a 6-a.
Președintele a precizat că a discutat acest subiect cu primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, cu care, a menționat șeful statului, Președinția a stabilit o conlucrare foarte bună.

”Nu va fi niciun fel de majorări în transportul municipal din Chișinău”, a declarat șeful statului.
În prezent, o călătorie cu troleibuzul în Chișinău costă 2 lei, iar cu autobuzul sau microbuzul – 3 lei.

De asemenea, președintele a explicat că majorările operate, la începutul acestui an, la călătoria în transportul interurban de călători au fost efectuate din motive economice. Aceste tarife nu au fost majorate timp de 7 ani, în timp ce prețul la combustibil a crescut. În același timp, șeful statului susține că transportatorii au un termen de pînă la 1 februarie 2020 să se conformeze în ceea ce ține de calitatea serviciului prestat.

”Dacă nu se vor conforma, atunci ordinul de majorare a tarifelor va fi anulat”, a declarat Dodon.

Șeful statului mai spune că Guvernul ar trebui să găsească soluții pentru a compensa aceste tarife pentru persoanele din categoriile socialmente-vulnerabile.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă