PSRM

28 aprilie 2022

Precizarea unui deputat PAS: Noi am promis pensie minimă de 2000 de lei pentru toți în patru ani de mandat și nu în primul an de guvernare

PAS nu a promis pensie minimă de 2000 de lei pentru toți chiar din primul an de mandat. Cu această precizare a venit deputatul PAS, Radu Marian. Parlamentarul a declarat, la TV ”Primul în Moldova” , că pensionarii nu au înțeles corect promisiunea dată de PAS în campania electorală și că, de fapt, pensia minimă de 2000 de le pentru toți pensionarii urmează să fie asigurată în patru ani de mandat, adică până în 2025.

”Pentru toți pensia minimă de 2000 de lei în patru ani. Te duci în alegeri și spui care sunt obiectivele tale pe patru ani. La început, în primele două luni, am majorat de la 1100 la 2000 pensia minimă pentru toți cei care au stagiu. Acum, gradual în doi ani, noi o să facem așa ca nimeni să nu aibă 2000 de lei. Noi nu vrem să dăm, cum a fost în trecut, cadouri de Paște sau înainte de alegeri, vrem ca omul să aibă o pensie decentă în fiecare lună. De aceasta ne-am concentrat de la început pentru cei care au stagiu , pentru că dacă vă duceți prin sate vă vor spune: de ce cineva care a lucrat toată viața să aibă mai puțin decât cineva care a lucrat mai puțin. Asta tot trebuie să luăm în calcul”, a spus Marian.

Prezent în studio, deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, i-a amintit lui Marian că atunci când le făgăduia pensionarilor în campania electorală pensie minimă de 2000 de lei nu a precizat că aceasta se va întâmpla în patru ani de guvernare.

”În spoturile publicitare dumneavoastră spuneați că pensia minimă de 2000 de lei va fi pentru toți. Chiar dumneavoastră ați făcut această promisiune. Dar, în cele din urmă, nu toți pensionarii au primit 2000 de lei. Astfel, aproape 200 de mii de cetățeni au rămas fără acești 2000 de lei. Totodată, la 1 aprilie, 296 mii de pensionari nu au primit la pensie cele 171 de lei promiși. De ce? Pentru că ați indexat doar pensia calculată în octombrie, dar le-ați promis oamenilor că pensia le va fi indexată cu 14% plus 171 de lei la ceea ce au primit până în aprilie. Astfel, ei urmau să primească în jur de 2450-2460 de lei. Trebuie să fiți sinceri până la capăt”, a declarat deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă