PSRM

05 iulie 2019

Consecințele intemperiei –  în vizorul deputaților majorității parlamentare

Deputații din Parlamentul RM au vizitat personal cele mai afectate localități de intemperia din ultimele zile și au apreciat situația la fața locului. În viitorul apropiat, Comisia pentru agricultură și industrie alimentară va audia șeful ministerului relevant, după care subiectul va fi abordat la ședința actuală a parlamentului. Despre acest lucru a declarat șeful acestei comisii, socialistul Radu Mudreac în cadrul ședinței parlamentului, drept replică deputatului PDM, Nicolae Ciubuc, cerînd audierea ministrului.

“Domnule Ciubuc, parcă ați venit din cultură și nu din agricultură. În primul rînd am decis să organizăm audieri la nivel de comisie. La ședința anterioară singur ați spus că sunt necesare 30 de zile pentru a evalua daunele. Noi am fost în teritoriu și cunoaștem care este situația și este într-adevăr o situație catastrofală. Vom desfășura audieri la nivel de comisie, după care vom veni cu propunerile corespunzătoare la ședința parlamentului”, a spus Mudreac.

În același timp, el a remarcat că urmează să se facă claritate în ceea ce privește instalațiile anti-grindină, care, în pofida finanțării substanțiale din bugetul de stat, nu au reușit să facă față intemperiei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă