Petru Burduja: Oamenii au nevoie de claritate și măsuri reale de sprijin

Deputatul PSRM Petru Burduja a criticat dur inițiativa Guvernului privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, discutată în această seară în Parlament.

Petru Burduja a amintit că fracțiunea socialiștilor a avertizat din timp autoritățile despre riscurile de pe piața energetică: „Am spus că problema nu ține doar de prețuri, ci și de existența fizică a resurselor energetice”.

Potrivit deputatului, aceste temeri s-au confirmat: „Astăzi vedem că există deja probleme și cu energia electrică. Iar problema nu este atât prețul, cât disponibilitatea fizică a acestor resurse”.

Deputatul a acuzat majoritatea parlamentară de politizarea subiectului: „Acest subiect este scos intenționat spre dezbatere seara, când oamenii se întorc de la muncă și privesc la televizor. Nu puteți guverna fără a crea imaginea unui dușman și acum încercați să-l găsiți pentru a vă justifica deciziile”.

Petru Burduja a subliniat că responsabilitatea pentru deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, care ulterior vor fi formalizate prin modificări la buget, va reveni în final majorității parlamentare.

El a amintit despre experiența negativă a regimurilor anterioare de stare de urgență, care „de fiecare dată au fost prezentate ca fiind extrem de serioase, dar au fost însoțite de erori grave și lipsă de transparență pe piața gazelor”.

În calitate de exemplu, deputatul a invocat diferențele de preț la gaze și energie electrică, subliniind că Republica Moldova a achiziționat resurse energetice la prețuri mult mai mari decât cele de pe piața europeană, iar cetățenii au plătit și mai mult: „Anume de aceea astăzi nu există încredere în acțiunile autorităților”.

Petru Burduja a evidențiat trei probleme principale ale crizei actuale: logistica și transportul energiei electrice, deficitul de carburanți și componenta comercială (prețuri și tarife).

El a atras atenția asupra vulnerabilității infrastructurii energetice: „Există probleme la transportul energiei electrice, în special în orele de vârf — între 17:00 și 22:00, când producția solară nu funcționează și este necesară asigurarea livrărilor prin linii alternative”.

De asemenea, deputatul a menționat deficitul de carburanți, care afectează deja mai multe sectoare ale economiei: „Da, avem generatoare în spitale, dar cu ce le alimentăm? Deja există deficit de motorină, inclusiv în plină campanie agricolă”.

O critică aparte a fost adusă lipsei unei politici clare din partea Guvernului, care „nu a prezentat măsuri concrete, așa cum fac statele europene — nici plafonarea prețurilor, nici reducerea accizelor și a TVA-ului, nici sprijin direcționat pentru populație”.

Petru Burduja a subliniat că lipsa de transparență și consecvență a deciziilor a dus la pierderea încrederii cetățenilor: „Nu căutați vinovați în opoziție — explicați cetățenilor de ce s-a ajuns în această situație”.

În încheiere, el a declarat că PSRM va continua să monitorizeze atent acțiunile autorităților și să informeze societatea: „Vom fi în continuare alături de cetățeni, vom controla toate deciziile luate în cadrul stării de urgență și le vom aduce la cunoștința publicului. Deciziile trebuie să fie transparente și clare pentru oameni”.