PSRM

13 decembrie 2024

Petru Burduja: Domnule Prim-ministru, de ce evitați răspunderea și pasați vina pe subalterni? Nu e bărbătește!

În noaptea de 12 spre 13 decembrie, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură împotriva guvernului Recean, deputatul BCS, Petru Burduja, a adus acuzații grave premierului, subliniind lipsa de responsabilitate și gestionarea defectuoasă a crizei energetice care afectează direct cetățenii Republicii Moldova. Deputatul consideră că guvernarea trebuie să răspundă pentru GAFA comisă și să plece în demisie.

„Am ajuns în situația în care nu știm ce va fi după 16 decembrie. Oare asta înseamnă o previzibilitate socială, economică și strategică?”, a declarat Petru Burduja în plenul Parlamentului. Deputatul a amintit despre promisiunile premierului, care în septembrie 2024 asigura populația că în această iarnă prețurile la gaz și electricitate nu vor crește, ca mai apoi să ne ciocnim cu creșteri de tarife la gaz în preajma sezonului de încălzire.

”Astăzi, din raportul premierului aflăm că Republica Moldova e asigurată la 93% din tot volumul necesar de gaze pe perioada octombrie 2024-martie 2025. Numai că este o mică diferență. Prețul pentru un MWh ne costă nu 28-30 euro cum era vara, dar 47 de euro per MWh. Această diferență de 17 euro/MWH la 700 de milioane metri cubi înseamnă plus suplimentar 125 de milioane de euro. Mai simplu, în lei înseamnă plus 2,45 miliarde lei. Bani pe care fiecare din noi, îi va plăti din buzunarul personal, inclusiv pentru servicii, bunuri”.

Deputatul s-a interesat ce acțiuni a întreprins premierul în gestionarea crizei. „Guvernul a creat o comisie specială pentru a analiza cine este responsabil pentru această gafă de plus 125 de milioane euro?”.

Petru Burduja consideră că vina pentru situația catastrofală în care s-au pomenit cetățenii o poartă prim-ministrul personal și trebuie să-și asume răspunderea pentru aceasta. „Domnule prim-ministru, de ce pasați vina pe subalterni? În calitate de lider al echipei, răspunderea ar trebui să vă aparțină. Evitați să vă asumați responsabilitatea, ceea ce, cel puțin, nu poate fi considerat un comportament demn de un bărbat.”

Petru Burduja a încheiat cu un avertisment adresat guvernării: „Moldovenii sunt răbdători, dar toate au o limită. Moțiunea de cenzură este poate oportunitatea prin care guvernul poate să plece onorabil înainte ca situația să se agraveze.”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă