21 octombrie 2014
Peste 700 mii de cetăţeni ai Moldovei au fost declaraţi în afara legii
Igor Dodon, preşedintele PSRM a susţinut un briefing în cadrul căruia şi-a exprimat indignarea faţă de decizia Guvernului de a deschide în Federaţia Rusă doar 5 secţii de votare.
„Din cele nouăzeci şi cinci secţii de votare, pe care Guvernul Moldovei le va deschide peste hotarele ţării, doar cinci vor funcţiona în Federaţia Rusă. Din aproximativ un milion de compatrioţi de-ai noştri, care locuiesc sau muncesc peste hotarele Moldovei, 700 mii se află în Rusia şi circa 300 mii – în ţările UE şi alte state ale lumii. Astfel, urmînd principiul proporţionalităţii, autorităţile urmau să deschidă cel puţin 70 secţii pe teritoriul FR. Mai mult ca atît, ţinînd cont de capacitatea de trecere maximală a unei secţii de 3 mii de persoane, pentru a asigura unui număr maximal de cetăţeni moldoveni dreptul lor constituţional de a participa la alegeri, socialiştii au propus în repetate rînduri deschiderea a 250 de secţii în Rusia. Autorităţile intenţionează să deschidă 90 de secţii pentru 300 mii de cetăţeni ai ţării, care lucrează în UE şi alte state ale lumii, asigurînd, astfel, dreptul fiecărui cetăţean, în timp ce, practic, 700 mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi în Rusia şi care nu vor avea posibilitatea de a participa la alegeri, au fost, practic, declaraţi oameni de calitatea a doua şi “necetăţeni”.
Este evident faptul că actuala guvernare pro-europeană, fiind conştientă că majoritatea absolută a cetăţenilor Moldovei, care muncesc şi/sau locuiesc în FR, va vota pentru forţele politice, care se pronunţă pentru Integrarea Euro-Asiatică şi aderare la Uniunea Vamală, pur şi simplu s-a speriat de eventualele rezultate.
Trebuie să menţionăm că guvernarea chiar a ignorat rezultatele activităţii propriului sistem oficial online de înregistrare a cetăţenilor peste hotare, care, cu cîteva zile înainte de sistarea procedurii de înregistrare arăta că aproximativ 60% din cetăţenii înregistraţi ai Moldovei sînt anume din Rusia.
Socialiştii sînt indignaţi de o astfel de atitudine batjocoritoare din partea „eurounioniştilor” de la guvernare, manifestată faţă de un număr de peste şapte sute mii de concetăţeni de-ai noştri, care, lunar, contribuie la menţinerea economiei ţării „pe linia de plutire” prin transferurile lor băneşti. Insistăm asupra deschiderii unui număr mai mare de secţii de votare pe teritoriul Rusiei şi vom lupta pentru aceasta prin toate metodele legale. Sîntem gata să pichetăm şi să organizăm acţiuni de protest lîngă sediile reprezentanţelor principalelor structuri internaţionale, care sînt acreditate în Moldova, pentru ca acestea să influenţeze autorităţile moldoveneşti.
Ceea ce are loc în prezent, este o crimă împotriva propriului popor, deopotrivă cu semnarea Acordului cu UE, devastator pentru economia noastre, deopotrivă cu tăcerea întregii conduceri a ţării în raport cu declaraţiile prim-ministrului statului vecin, care afirmă că scopul său principal prevede dispariţia Moldovei de pe harta lumii. Pentru început, guvernarea a lăsat fără drept de vot zeci de mii de pensionari, iar acum încearcă să facă acest lucru cu sute de mii de cetăţeni ai ţării. În aspect cumulativ, în ultimele cîteva luni cei de la guvernare au făcut imposibilă participarea la scrutin a peste o treime din cetăţenii ţării cu drept de vot, ceeea ce reprezintă, de-facto, uzurparea puterii. Mai devreme sau mai tîrziu, pentru aceste ilegalităţi faţă de propriul popor, care nu au termen de prescripţie, fiecare dintre actualii guvernanţi va răspunde din plin”, a concluzionat Dodon.