PSRM

13 iulie 2021

PCRM și PSRM vor crea în Parlament fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Deputații PSRM și PCRM vor crea în viitorul Parlament o singură fracțiune a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Decizia a fost luată astăzi, la ședința comună a comitetelor celor două partide. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat pe rețelele de socializare.

Totodată, reprezentanții Blocului au lansat și o adresare către cetățenii care i-au votat.

„Pe 11 iulie, 400 de mii de cetățeni și-au unit forțele și au votat pentru o țară puternică, independentă și prosperă, pentru tot ce nouă, locuitorilor acestui pământ, ne este scump. Cetățenii au votat pentru o echipă de stataliști, pentru care dezvoltarea țării noastre și păstrarea suveranității este o prioritate”, se arată în mesaj.

Reprezentanții Blocului le-au mulțumit alegătorilor săi că nu s-au lăsat manipulați.

„Noi vom face tot ce ne stă în puteri pentru a nu le permite să promoveze o politică antisocială și vom monitoriza activitatea Parlamentului și a Guvernului. În centrul atenției noastre va fi cetățeanul și problemele cu care el se confruntă zi de zi”, se mai arată în mesaj.

Totodată, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor promite că va reprezenta în viitorul Parlament și interesele cetățenilor, care au votat partidele care nu au reușit să acceadă în Legislativ.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă