29 iunie 2020
Astăzi Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, marchează 23 de ani de la fondare
Astăzi Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, marchează 23 de ani de la fondare. Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, care a condus PSRM în perioada 2011-2016, a menționat în adresarea sa că “Partidul Socialiștilor este cu adevărat un partid al poporului, un partid care stă la straja statalității moldovenești, identității, păcii interetnice, neutralității, politicii externe echilibrate, valorilor tradiționale, care apără interesele omului simplu”.
Igor Dodon a amintit cele mai importante repere din istoria PSRM: Începînd cu anul 2014, Partidul Socialiștilor este cel mai mare partid parlamentar din țara noastră. Formațiunea și-a menținut statutul respectiv și în timpul alegerilor din anul 2019. Zinaida Greceanîi, Președintele Partidului Socialiștilor, a devenit speaker al Parlamentului Republicii Moldova.
Anul trecut, Partidul Socialiștilor a avut rolul principal în înlăturarea regimului oligarhic al lui Vlad Plahotniuc și a participat la formarea a două coaliții parlamentare. În timpul alegerilor locale din anul 2019, Ion Ceban, candidat PSRM, a devenit primul reprezentant al forțelor de stînga din toată istoria Moldovei independente, care a cîștigat alegerile primarului general al municipiului Chișinău. Astăzi, reprezentanții Partidului Socialiștilor conduc 20 de raioane ale țării, 8 centre raionale și aproximativ 200 de localități.
“Fiecare deputat al Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor, fiecare primar, președinte de raion, consilier local, precum și fiecare activist al partidului – este membru al echipei mele. Am încredere în acești oameni și știu că mă pot baza pe ei în orice situație critică.
Sunt sigur că principalele victorii și succese ale Partidului Socialiștilor abia urmează. Doresc Președintelui PSRM, Zinaida Greceanîi, precum și fiecărui membru al partidului, multă sănătate și succese în toate. Dragi colegi, cel mai important lucrul este să păstrați unitatea echipei, conștientizarea corectitudinii drumului pe care l-ați ales și încrederea în victorie!”, a subliniat Igor Dodon.
Președintele Partidului Socialiștilor, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a subliniat în discursul său că a fost onorată să conduc cel mai puternic, mai consecvent și popular partid din Republica Moldova. Anume consecvența Partidului Socialiștilor în susținerea intereselor țării noastre și a poporului nostru a transformat partidul în cea mai influentă formațiune politică din Republica Moldova.
“Mă mîndresc cu faptul că am avut marele noroc să colaborez cu Igor Dodon, care a condus Partidul Socialiștilor în perioada 2011-2016 și care a jucat un rol imens în organizarea și consolidarea structurii Partidului Socialiștilor, în formarea organizațiilor raionale din întreaga țară. Sub conducerea lui Igor Dodon, Partidul Socialiștilor pentru prima dată în 2014 a devenit partidul cu cea mai mare fracțiune parlamentară. Șeful statului, Igor Dodon, care a cîștigat alegerile prezidențiale în 2016, rămîne și astăzi liderul informal al Partidului Socialiștilor”, a menționat Zinaida Greceanîi.
Potrivit ei, datorită unei echipe unite, Partidul Socialiștilor a obținut cele mai bune rezultate în timpul alegerilor parlamentare din 2019 și cea mai mare fracțiune din Parlament. Pentru prima dată în 2019, reprezentantul Partidului Socialiștilor a cîștigat alegerile în municipiul Chișinău și a devenit primarul general al Capitalei. Conform rezultatelor alegerilor locale din țară, Partidul Socialiștilor a primit sprijin masiv din partea cetățenilor din localitățile țării.
“Datorită fidelității față de principiile sale, protejării intereselor poporului, promisiunii de a nu face parte din grupurile oligarhice și de a nu participa la coruperea politicienilor, Partidul Socialiștilor a reușit să formeze o majoritate în cooperare cu forțele sănătoase din Parlament și un Guvern profesionist care și-a demonstrat cele mai bune calități în timpul luptei împotriva răspîndirii noului tip de virus în Moldova și a consecințelor provocate de criza pandemică.
Sunt convinsă că Partidul Socialiștilor va continua să obțină rezultate excelente, datorită fermității sale în menținerea statalității Republicii Moldova și a consecvenței în protejarea intereselor cetățenilor din țara noastră”, a subliniat Zinaida Greceanîi.