04 decembrie 2022
Partidul Socialiștilor a organizat un amplu protest la Cahul
Astăzi, la Cahul a avut loc o acțiune pașnică de protest împotriva politicilor actualei guvernări, organizată de Partidul Socialiștilor, fără simbolică de partid. La manifestație au participat deputați și activiști ai PSRM, precum și sute de locuitori din raioanele Cahul, Comrat, Vulcănești, Leova, Cantemir.
Participanții la protest s-au exprimat împotriva acțiunilor partidului PAS, care a preluat toată puterea în țară și a subordonat politic structurile de forță, Procuratura Generală și sistemul judiciar. În perioada actualei guvernări, tarifele la resursele energetice au crescut de mai multe ori, brusc s-au majorat prețurile la produsele alimentare, iar acest lucru îi face pe majoritatea cetățenilor să îndure frig și foame.
Oamenii s-au pronunțat împotriva creșterilor necontrolate a prețurilor, împotriva dictaturii PAS, împotriva fărădelegilor și au cerut demisia președintelui Maia Sandu și a Guvernului Gavrilița.
Vlad Batrîncea, vice-președinte al Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a salutat prezența la protest a ex-președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușa, care „a condus raionul în numele poporului și a fost înlăturat din funcție ilegal de către regimul teroarei, fricii și a fărădelegilor.” “Dar Marcel Cenușa rămâne a fi adevăratul conducător al raionului”, a menționat Vlad Batrîncea.
Secretarul executiv al PSRM a remarcat că situația cu privire la președintele raionului este o acțiune de intimidare a tuturor celor care gândesc altfel: “Sarcina lor este să intimideze oamenii, să-i facă să nu se opună autorităților și să stea acasă. Dar, în realitate, guvernarea însăși se teme, deoarece așa cum ei trimit astăzi procurorii după noi, așa vor veni procurorii și după ei”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului.
Deputatul Ivanna Koksal a menționat că starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită din 6 decembrie. „Cu actuala guvernare așa și nu am realizat cum putem trăi fără a fi în stare de urgență. Nu a existat niciodată un guvern atât de josnic, care să nu țină cont sub nicio formă de interesele cetățenilor”.
Parlamentarul Bogdan Țîrdea a amintit celor prezenți despre “vremurile rele” care au fost în 2020, când gazul costa 4,6 lei, iar lemnele de foc – 500 de lei pentru un metru cub. Maia Sandu susținea atunci la proteste că este un preț mare.
„Ea a promis că dacă vine la putere totul va fi mai ieftin, pentru că nu fură și că toți hoții vor ajunge la închisoare. Iată că Sandu este la guvernare. Și ce avem? Toate tarifele s-au majorat de câteva ori, iar Sandu afirmă că acestea sunt „vremurile bune”.
Bogdan Țîrdea a criticat acțiunile incompetente și iresponsabile ale guvernării care duc țara la distrugere și sărăcie. “Dar oamenii nu pot fi înșelați la nesfârșit. Suntem aici ca să cerem demisia Maiei Sandu!” , a declarat Țîrdea.
Deputatul Vladimir Odnostalco a atras atenția asupra faptului că guvernarea îi numește pe protestatari drept trădători care reprezintă o amenințare la adresa statului”.
„Dar cine sunt adevărații trădători? Cei care ne golesc buzunarele prin prețuri ridicate și fură. Cei care aduc întreprinderile la faliment. Cei care obligă oamenii să părăsească țara”, a subliniat deputatul.
Participanții la protest au spus că acest lucru nu poate continua: “Avem nevoie de alegeri anticipate. Această luptă nu va fi ușoară, dar nu avem o altă alegere.”