PSRM

19 septembrie 2023

Partidul Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale

Astăzi, la Palatul Republicii din Chișinău, a avut loc ședința solemnă de lansare oficială a PSRM în campania electorală pentru alegerile locale generale din 2023.

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a salutat toți candidații PSRM, subliniind că în următorii doi ani echipa socialiștilor are o sarcină foarte importantă – să salveze țara de regimul Maiei Sandu și PAS.

„Să fim sinceri: până acum în Republica Moldova nu a mai fost un asemenea haos și o asemenea debandadă. În toate domeniile, situația doar se înrăutățește. Mii de companii falimentează, zeci de mii de oameni rămân fără locuri de muncă. Agricultura, care a beneficiat de subvenții de miliarde de lei sub guvernarea socialistă, astăzi stă cu mâna întinsă. În timp ce salariile miniștrilor s-au triplat, pensionarii se află la nivelul sărăciei. Spitalele raionale se închid. Soldații americani înarmați circulă prin satele moldovenești. Încotro ne duce Maia Sandu și PAS? Ei distrug Republica Moldova”, a spus Igor Dodon.

Dodon a subliniat că sarcina PSRM este de a salva Republica Moldova și nu există altă forță care ar putea face acest lucru: „Nu ne-am schimbat poziția, am rămas fideli valorilor, limbii, istoriei, tradițiilor noastre. Nu am devenit cameleoni, luptăm pentru viitorul copiilor, pentru viitorul țării. Nu avem altă Patrie. Patria noastră este Republica Moldova”, a spus secretarul executiv al PSRM.

Igor Dodon a subliniat că sfârșitul regimului Maia Sandu și PAS este inevitabil.

„Vom învinge. Partidul Socialiștilor este o echipă puternică cu oameni de încredere.”

Președintele de Onoare al PSRM, deputatul BCS, Zinaida Greceanîi, a menționat că socialiștii au trecut prin perioade dificile, dar „am realizat multe lucruri și avem ce le spune oamenilor, mai ales acum când țara noastră este distrusă intenționat. Am vizitat toate localitățile țării și oamenii ne privesc cu speranță.”

Zinaida Greceanîi i-a salutat pe toți colegii din toate raioanele țării: „Sunteți cei mai bun și nu există nimeni mai bun decât voi în vreo localitate. Suntem încrezători în puterile noastre, așa că victoria va fi de partea noastră. Succes nouă tuturor!»

Președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea, a declarat că Partidul Socialiștilor are cea mai bună, pregătită și puternică echipă din țară: „Împreună cu dumneavoastră am trecut prin mai multe crize și toți știu că nu-i vom trăda nici pe colegii noștri, nici pe alegători. N-am căutat căi ușoare, nu ne-am schimbat poziția, suntem sinceri cu oamenii. Iată de ce suntem susținuți și mergem cu încredere înainte, cu capul sus, spre noi victorii și noi rezultate.”

Vlad Batrîncea a subliniat că socialiștii vor avea mult de lucru în alegerile locale. „Dar avem despre ce discuta cu oamenii, deoarece socialiștii se pronunță împotriva distrugerii orașelor și satelor, împotriva distrugerii raioanelor, împotriva închiderii spitalelor și a școlilor, împotriva distrugerii și umilirii sectorului agricol. Cu certitudine ne vom bucura de sprijinul majorității covârșitoare a locuitorilor țării.”

Candidatul la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Adrian Albu, și-a prezentat programul, care se bazează pe șapte direcții de dezvoltare a Chișinăului: 1) reducerea prețurilor la energie și a tarifelor la utilități; 2) sprijinirea categoriilor social-vulnerabile ale populației; 3) rezolvarea problemei ambuteiajelor prin construcția, în baza parteneriatului public-privat, a unui drum de centură pe care să circule trenuri electrice; 4) transformarea Chișinăului într-un oraș mai ecologic și mai sănătos prin implementarea unor soluții inovatoare; 5) îmbunătățirea curților blocurilor de locuit, crearea a sute de terenuri de joacă pentru copii și terenuri de sport în aer liber; 6) transformarea capitalei într-un oraș model de dezvoltare economică, precum și de transparență și participare; 7) protecția valorilor și a patrimoniului cultural.

„Mă implic în lupta pentru primăria capitalei, pentru că locuitorii urbei merită o viață mai bună. Alături de echipa PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, sunt determinat să ating acest obiectiv! Dumnezeu să ne ajute!”, a spus Adrian Albu.

Candidatul PSRM la funcția de primar al municipiului Bălți, Maxim Moroșan, a mulțumit conducerii formațiunii pentru încrederea și posibilitatea de a deveni membru al PSRM. Totodată, Moroșan a mulțumit întregii echipe de socialiști din Bălți, care a demonstrat în două luni că steaua cu cinci colțuri este un simbol al unei echipe puternice.

„Acum două luni, trădătorii spuneau că nu mai există socialiști la Bălți. Primarul era sigur de acest lucru, considerând că poate negocia cu restul. Sunt recunoscător echipei de la Bălți, precum și întregii echipe din zona de nord a țării, fiecărui președinte, datorită cărora am înțeles cine poate fi un bun exemplu de urmat și am convingerea că vom învinge. Sunt sigur că dreptatea și întreaga țară sunt de partea noastră. Mergem înainte și nici un pas înapoi”, a spus Maxim Moroșan.

Echipa de candidați la alegerile locale din regiunea de nord a țării le-a urat succes tuturor participanților la cursa electorală. „Noi am avut rezultate bune de-a lungul anilor și vom continua în același spirit. Mulțumim PSRM pentru susținere și încredere”, au menționat candidații.

Reprezentanții regiunii de sud a Republicii Moldova au remarcat că echipa lor a lucrat întotdeauna în beneficiul cetățenilor. „Trebuie să luptăm fără compromisuri, fiind orientați spre succes. Noi nu suntem PAS, știm să ne respectăm promisiunile. Putem obține rezultate bune doar împreună. Întotdeauna am fost și vom fi în serviciul oamenilor”, au adăugat ei.

Candidații echipei din zona Centru a republicii au îndemnat cetățenii să susțină PSRM la aceste alegeri. „Doar împreună putem realiza multe lucruri. Astăzi suntem mândri să prezentăm localitățile noastre. Doar PSRM va putea identifica soluții pentru toate problemele cu care se confruntă astăzi cetățenii din cauza iresponsabilității autorităților PAS”, au conchis aceștia.

https://www.privesc.eu/Arhiva/103750/Lansarea-oficiala-a-Partidului-Socialistilor-din-Republica-Moldova-in-alegerile-locale-generale

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă