PSRM

29 iunie 2022

Partidul Socialiștilor cere autorităţilor să înceteze bătaia de joc față de oameni

Mai mulți deputați ai Parlamentului, consilieri municipali și activiști ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat un protest lângă sediul Curții de Apel Chișinău, unde s-a desfăşurat ședința în dosarul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Vorbitorii la miting au relatat despre obiceiurile dictatoriale ale regimului de la guvernare, despre tendința acestuia de a distrage atenția cetățenilor de la colapsul social-economic până la care același regim a adus țara prin incompetența și iresponsabilitatea sa completă.

„Învinuindu-l pe Igor Dodon de toate relele, guvernarea acoperă adevărații bandiți”, a declarat Vlad Batrîncea, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor. El a acuzat regimul de tentative de instaurare a unui control total asupra justiției din Republica Moldova.

În plus, socialiștii au acuzat autoritățile de acapararea instituțiilor statului și obstrucționarea opoziției. Totodată, regimul a fost chemat să purceadă la soluționarea celor mai acute probleme ale oamenilor care se agravează cu fiecare zi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă