16 septembrie 2021
Oleg Reidman: Autoexcluderea premierului și a președintelui de la negocierile cu privire la gaze denotă iresponsabilitatea lor
Pregătirea contractului privind gazele constituie o procedură serioasă și nu poate fi încheiată la 1 octombrie. În aceste condiții, întreprinderile și gospodăriile casnice din Moldova se pomenesc în stare de suspans. Astfel a comentat Oleg Reidman, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, refuzul majorității parlamentare de a-l audia pe Andrei Spânu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale.
– Autoexcluderea premierului și a președintelui denotă iresponsabilitatea lor. Respectiv, pe aceștia nu-i interesează situația în care vor ajunge firmele și gospodăriile casnice din Moldova, a spus Reidman.
Reamintim că mai devreme, președintele Maia Sandu a transferat responsabilitatea pentru negocierile cu „Gazprom” întreprinderii „Moldova-Gaz”, unde guvernul este acționar. Până acum, reprezentanții guvernului mereu au participat la negocierile cu furnizorul rus de gaze.