PSRM

08 septembrie 2018

Ocnița și Dondușeni au susținut înaintarea Irinei Lozovan în calitate de candidat al PSRM pe circumscripția uninominală

În ziua de 8 septembrie, la Octința s-a desfășurat mitingul organizat de către Partidul Socialiștilor din RM, unde au participat peste o mie de persoane. La miting au fost prezenți președintele PSRM Zinaida Greceanîi, secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea, deputatul Alla Dolința, președintele raionului Ocnița Vasile Romaniuc, primari și consilierii de toate rangurile.

La miting au participat reprezentanți din 18 sate din raionul Dondușeni a circumscripției electorale din Ocnița.

Cei prezenția la miting au menționat că situaţia social-economică şi cea politică din Republica Moldova continuă să degradeze într-un mod dramatic. În perioada ultimilor 9 ani, guvernarea a promovat o politică de jaf în raport cu regiunile ţării noastre.

Într-o situaţie dezastruoasă s-au pomenit cele mai defavorizate categorii ale societăţii – pensionarii, familiile numeroase şi cele monoparentale, persoanele cu nevoi speciale. Majorarea preţurilor la produsele alimentare, la medicamente, serviciile comunale face imposibilă procurarea de produse alimentare şi medicamente de primă necesitate.

În același timp, multiplele iniţiative sociale, promovate de Preşedintele Republicii Moldova şi Partidul Socialiştilor, sunt blocate de majoritatea parlamentară şi Guvern, care execută cu smerenie voinţa oligarhilor şi a instituțiilor financiare internaţionale.

Eurounioniştii aflaţi la putere în ţară au luat cursul spre lichidarea deschisă a statalităţii Republicii Moldova. În loc să unească ţara, autorităţile şi aşa-numita opoziţie pro-europeană fac totul pentru a-i dezbina pe cetățeni.

Astăzi, unicul partid care acţionează în interesele majorităţii absolute a poporului Moldovei este Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.

Principiile de bază ale PSRM corespund aspiraţiilor majorităţii cetăţenilor ţării noastre: trecerea la forma de guvernare prezidenţială, păstrarea statalităţii moldoveneşti şi a limbii moldoveneşti în Constituţie, pacea interetnică în ţară, statutul neutru al Moldovei pe arena internaţională, relansarea parteneriatului strategic cu Rusia, echitatea social, apărarea Ortodoxiei şi a valorilor tradiţionale.

Participanții la miting – locuitotii raionului Ocnița și Dondușeni – au emis o Declarație, prin care și-au exprimat sprijinul plenar pentru Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon, ales prin vot direct de popor, pentru iniţiativele sale politice şi sociale, cît şi pentru Partidul Socialiştilor din Republica Moldova care îl susţine.

Participanții mitingului au susținut înaintarea doamnei Irina Lozovan în calitate de candidat al PSRM în circumscripția uninominală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă