PSRM

03 iunie 2016

O delegaţie din raionul Ocniţa întreprinde o vizită de lucru în Tatarstan

La iniţiativa şi cu sprijinul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, o delegaţie a administraţiei raionului Ocniţa, condusă de Vasilii Romaniuc,  preşedintele raionului Ocniţa, reprezentant al PSRM, întreprinde o vizită de lucru în Federaţia Rusă, republica Tatarstan, raionul Buinsk în scopul încheierii unui Acord de colaborare bilateral şi stabilirii unor raporturi interregionale de cooperare între Consiliul Raional Ocniţa şi conducerea raionului Buinsk.

Vizita va avea loc în perioada 4-9 iunie, curent.

Acordul de cooperare care urmează a fi semnat între părţi pe data de 5 iunie, în oraşul Buinsk, prevede dezvoltarea raporturilor de colaborare şi elaborarea unor proiecte comune în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în domeniul comercial, economic, ştiinţific, cultural, al telecomunicaţiilor şi tehnicii, al educaţiei, sănătate etc. Totodată părţile intenţionează să facă schimb de informaţii în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană şi planificare, dezvoltarea infrastructurii şi a transportului urban, protejarea spaţiilor verzi, amenajarea teritoriilor, protejarea mediului ambiant.

Amintim, că recent o delegaţie a administraţiei din raionul Taraclia, condusă de preşedintele raionului Chiril Tatarlî, membru PSRM, a avut o vizită de lucru în regiunea Gomel din Belarus, şi în regiunea Smolensk a Federaţiei Ruse în cursul căreia au fost semnate acorduri de colaborare interregională.

Menţionăm că PSRM pledează pentru parteneriat strategic cu FR, considerînd că fără piaţa de desfacere a FR Moldova nu are viitor.