PSRM

24 octombrie 2019

Trei întrebări pentru Andrei Năstase

Deputatul fracțiunii PSRM în Parlamentul RM, Grigore Novac, a comentat pe pagina sa de pe rețelele de socializare situația creată înainte de turul doi al alegerilor locale din Chișinău. Prezentăm integral comentariul:

– Suntem în turul II al alegerilor pentru primăria Chișinău. Spiritele nu-s nici încinse, nici stinse. Așa, curg lin dar nu clar încotro.

Ion Ceban a făcut un tur I frumos și matur. Nu s-a implicat în polemici geopolitice goale și nu și-a atins concurenții. Spre deosebire de ei. Rezultatul lui Ion Ceban în turul I e foarte bun.

Acum însă Chișinăul a înțepenit, pentru că mulți oameni se gîndesc “cum eu, om de dreapta” să votez un politician de stînga ?!

Mi se pare că e timpul unor clarificări. În Chișinău noi toți suntem de “o mamă”. Nu este stînga și dreapta – suntem chișinăuieni.

Mergem pe aceleași drumuri proaste, avem aceleași grădinițe vechi în care nu-s locuri, avem aceleași școli și spitale vechi, același transport învechit, dezordonat și supraîncărcat dimineața și seara. Mirosim cu toții rezultatele guvernării lui Dorin și credem că primăria e coruptă.

Unde-i geopolitica aici? Întrebarea e de ce Năstase se fotografiază atîta cu primarii orașelor mari din România? De atîta că idee nu are ce să vorbească despre oraș.

Așa cum nu a făcut nimic la MAI, așa nu va face nimic la primărie. Că nu a făcut nimic la MAI a recunoscut chiar soția lui, atunci cînd a spus că va veni în Chișinău cînd orașul va fi sigur.

Asta spune soția Ministrului de Interne!

Andrei – dacă ați fi fost Ministru de Interne în Germania și soția Dvs spunea așa ceva, se stingea steluța Dvs politică.

Nu-l critic pe Năstase pentru că e concurentul colegului meu. Chiar vreau să-mi iau un angajament public să-l votez pe Năstase dacă…

Dacă el demonstrează că măcar în ceva e cinstit. Dle Năstase, răspunde-ți vă rog la următoarele întrebări – răspundeți public și demonstrați că respectați spiritul și crezul locuitorilor Chișinăului.

  1. Votul Dvs de la APCE a fost pro România, or anti România ? Cine a votat pro România: Dvs sau dl Popșoi ? Spune-ți cinstit, ce va spus atunci dl Popșoi ? Or poate dl Popșoi ne ajută aici ? Aici vă rog să nu faceți paralelă între “sînguri” și Macron și Merkel, deoarece nici Macron și nici Merkel nu s-au declarat unioniști. Și chiar nu e modest – mai aveți de crescut pînă la Macron și Merkel. Vreo 200 de ani.
  2. Acuzațiile aduse de către Chirtoacă, referitoare la furtul a peste 8 milioane de euro, în care el spune că sunteți implicat direct sunt adevărate? Dacă o să spune-ți că nu-s adevărate – de ce nu l-ați atacat pe Chirtoacă în instanță ? Întîlniți-vă public cu Chirtoacă și discutați probele lui și anti-probele Dvs. Sunt gata să moderez acest duel.
  3. Istoria cu mașina de 1 milion de lei. Chiar sincer credeți că după ce ați fost șomer timp de vreo 6 ani, ori cît acolo, și nu ați cîștigat nici un leuț, noi trebuie să credem că milionul ăsta vi la dat soția să vă cumpărați mașină în Chișinău ? În Chișinăul unde ea nu vrea să trăiască ? Timp de 6 ani din ce bani ați trăit? Cît ați cheltuit pe lună și de unde vă veneau banii? De cîte ori zburat undeva în acești ani și din a cui bani ?

Promit că, în momentul în care faceți public lumină în aceste trei subiecte – vă votez. Menționez că nu veți face asta pentru mine. O veți face pentru alegătorii din Chișinău. Ei merită să fiți onest cu dînșii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă