PSRM

14 iunie 2019

Consiliul Municipal Chișinău susține noua guvernare din Republica Moldova

Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o declarație întru susținerea noii guvernări din Republica Moldova. Aceasta a fost publicată pe rețelele de socializare de către președintele fracțiunii PSRM din CMC, Dinari Cojocaru.

În declarație este menționat că consilierii municipali din Chișinău califică activitatea Parlamentului de Legislatura a X-a ca una legală, iar toate actele adoptate vor fi întemeiate, funcționale și obligatorii. Totodată, consilierii își exprimă susținerea Guvernului nou investit și sunt gata la o colaborare productivă cu autoritățile publice centrale, transmite aif.md.

“ În același timp, chemăm toate forțele politice, parlamentare și extraparlamentare la o colaborare productivă, în vederea respectării voinței cetățenilor Republicii Moldova, în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, în vederea neadmiterii crizei politice și dezordinilor în masă“, se stipulează în declarație.

De asemenea, consilierii își exprimă încrederea că partenerii externi ai Republicii Moldova vor contribui la respectarea drepturilor și garanțiilor fundamentale ale cetățenilor și vor acorda tot sprijinul necesar în asigurarea statului de drept.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă