16 aprilie 2016
Peste 20 de mii de persoane au participat la marşul ”Pentru Moldova” organizat de PSRM în 5 raioane ale ţării.
Astăzi, peste 20 de mii de persoane au participat la marşul „Pentru Moldova”, organizat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova în raioanele Ungheni, Soroca, Edineţ, Anenii-Noi, Cahul. Oamenii au ieșit la proteste pentru a spune un ferm DA statalității RM, limbii și istoriei moldovenești, să se pronunțe pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu alegerile Președintelui țării, precum și să condamne unionismul și guvernarea oligarhică. Următorul Marș pentru statalitatea RM va avea loc la 15 mai în Chișinău.
Coloanele de protestatari, conduse de deputații socialiști, au mers în marş pe străzile centrale din cele cinci oraşe, după care au organizat mitinguri de protest. Protestatarii au scandat: Moldova are viitor! Sîntem urmașii lui Ștefan! Moldova este patria noastră! Sîntem pentru istoria Moldovei! Sîntem pentru limba moldovenească! Moldova fără oligarhi! Moldova fără unioniști! Pentru alegeri directe ale Președintelui! Pentru alegeri parlamentare anticipate!
Igor Dodon, liderul PSRM a participat la marşurile din raionul Edineţ şi Ungheni. În cadrul mitingurilor, politicianul i-a salutat pe manifestanţi, mulțumindu-le că nu sunt indiferenţi faţă de soarta ţării şi nu doresc ca Republica Moldova să devină o periferie a României.
Dodon a menţionat că oligarhii care au acaparat Moldova acum şapte ani în urmă au distrus ţara cu premeditare, au distrus economia, au acaparat instituţiile statului, iar acum doresc dispariţia RM ca stat. Potrivit lui, aceştia propagă cu neruşinare unionismul chiar dacă acest lucru este împotriva voinţei poporului: ”Noi suntem cetățeni ai Republicii Molodva. Noi ne mîndrim cu țara noastră. Noi avem viitorul nostru, avem limba noastră moldovenească, avem istoria noastră –istoria Moldovei. Noi nu le vom permite acestor euro-unioniști să ne distrugă țara!”, a spus Dodon adăugănd că puterea va ceda doar dacă poporul Moldovei va fi unit și va continua protestele. ”Împreună trebuie să obținem alegeri parlamentare anticipate, care să se desfășoare concomitent cu alegerile prezidențiale. Așa vom scăpa de guvenarea oligarhică actuală!”, a mai spus Dodon.
Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM a exprimat poziția fermă a membrilor partidului că liderul formațiunii va învinge la alegerile prezidențiale: ”Stimați cetățeni, ieri Comitetul executiv al PSRM a luat decizia de a participa la alegerile prezidențiale și împreună cu dvs. noi vom învinge. Vom învinge deoarece poporul va alege președintele și nu un grup de oligarhi și bandiți de la guvernare. Noi avem cel mai puternic candidat. Un candidat care va avea o campanie activă și dinamică. Candidatul Partidului Socialiștilor este Igor Dodon și cu siguranță are susținerea majorității populației”.
Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii PSRM în Parlamentul RM le-a mulțumit cetățenilor că au susținut PSRM în alegrile parlamentare. ”Cea mai mare fracțiune din Parlamentul RM este fracțiunea PSRM și acesta este meritul D-stră. Vă mulțumim că ne susțineți. Victoria va fi a noastră!”, a remarcat Greceanîi.
Deputatul Bogdan Țîrdea a spus în fața mulțimii din Ungheni că poporul trebuie să se deștepte și să dea jos guvernarea actuală. Doar așa Moldova va avea viitor. ”Eu întotdeauna mă miram și nu înțeleg, cum de se primește că tot Ungheniul și toată Moldova îl urăște pe Plahotniuc, dar pînă la urmă îi dă întreaga putere în țară. De 7 ani țara geme. De 7 ani alianța de eurointegrare face vînători de oameni, unde îl vînează pe Sorin Paciu, fură un miliard de euro prin bănci, mai spală alte 18 mlrd. de dolari, taie pensiile, taie salariile, majorează cu 40% tarifele și alte crime. Iar poporul alege la conducere acești oameni. Cum de se primește că peste 500 mii de cetățeni lucrează în Rusia, oamenii de afaceri fac business cu Rusia și, în pofida că depindem foarte mult de Rusia, ne întoarcem cu spatele la Rusia. Cît se poate să tolerăm ca acești oligarhi să ne pună în genunchi? Cît mai putem tolera ca ei să ne fure nu numai prezentul, dar și viitorul? Poate a venit timpul să ne ridicăm în picioare. Poate a venit timpul să spunem că Moldova are viitor!”
În finalul mitingului de la Ungheni Dodon a îndemnat toată lumea să participe pe 15 mai la un mars masiv în apărarea statalității noastre, care se va desfășura la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale. ”Vă invit pe toți patrioții adevărați ai acestui neam pe 15 mai în Piața Marii Adunări Naționale. Să demostrăm că sîntem mulți, că sîntem patrioți, că jandarmii romani nu au ce călca pe pămîntul acesta, pămîntul lui Ștefan cel Mare. Să spunem DA statalității RM, istoriei și limbii moldovenești! Moldova are Viitor!”, a concluzionat Dodon.
Participanţii la Marşul „Pentru Moldova” din cele cinci raioane au aprobat următoarea REZOLUȚIE:
Să oprim coaliţia monstruoasă a oligarhilor şi unioniştilor!
Noi, participanţii la Marşul pentru statalitatea moldovenească, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu pericolul pierderii independenţei Republicii Moldova.
Acum 7 ani în urmă, puterea din Moldova a fost acaparată de o grupare criminal-oligarhică, liderii căreia, încă în timpul puciului din 7 aprilie, 2009, nu-şi tăinuiau intenţiile – lichidarea statalităţii moldoveneşti. Timp de 7 ani ei au distrus cu premeditare economia Moldovei, au nimicit sfera socială, au sărăcit poporul, promovînd ideea că o Moldovă independentă nu are viitor.
Astăzi, cînd a eşuat proiectul de integrare europeană a Moldovei, numit de curatorii occidentali „istorie de succes”, gruparea oligarhică de la guvernare nu vede altă posibilitate de a se menţine la putere decît propagarea ideologiei unionismului, ce presupune lichidarea definitivă a Moldovei independente. La rîndul lor, patronii occidentali ai regimului consideră proiectul unionist drept o garanţie a faptului că vectorul geopolitic al ţării nu se va schimba, chiar dacă acest lucru este dorit de majoritatea populaţiei.
Unioniştii şi oligarhii, care-i susţin, nu-şi camuflează obiectivul spre care tind şi care constă în restabilirea României Regale în graniţele anului 1918 şi transformarea Republicii Moldova în cîteva judeţe de la periferia statului vecin. Anume astfel de hărţi sînt afişate în şcoli la orele de istorie la indicaţia ministrului Educaţiei, unionistei Corina Fusu. „Unirea” presupune anularea naţiunii veridice moldoveneşti, lichidarea Autonomiei Găgăuze şi asimilarea completă a minorităţilor naţionale.
O îngrijorare specială trezeşte creşterea masivă a numărului de unionişti înrăiţi în Guvernul Moldovei şi alte instituţii oficiale, în Academia de Ştiinţe, instanţele de judecată, organele de forţă, mass-media. Coaliţia monstruoasa a oligarhilor şi unioniştilor poartă un război ideologic şi informaţional, permanent, împotriva patrioţilor Moldovei independente. Pe lîngă ideologia revanşistă despre “România Mare” ei cultivă discordie interetnică şi intoleranţă faţă de un alt mod de gîndire.
O dovadă în plus a faptului că unionismul reprezintă un pericol vădit pentru Moldova îl reprezintă şi organizarea, în România, a „congresului comunităţilor locale” la care au participat circa 450 de primari din Moldova. Acest eveniment, organizat sub forma unei „înfrăţiri între localităţi”, a avut loc sub egida organizaţiilor unioniste – platforma „Acţiunea 2012” şi grupul parlamentar român „Prietenii Unirii”. Pentru realizarea obiectivului său, ideologii „Marii Uniri” folosesc orice mijloace, paravane şi oportunităţi.
Noi, participanţii la Marşul pentru apărarea statalităţii moldoveneşti, ne pronunţăm categoric împotriva alianţei monstruoase dintre oligarhi şi unionişti de pe teritoriul Republicii Moldova.
Întreaga componenţă a Guvernului Moldovei trebuie să-şi dea demisia. În primul rînd, cerem demisia imediată a ministrului Educaţiei al RM, Corina Fusu, ministrului Apărării al RM, Anatol Şalaru, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, şi alţi demnitari care promovează deschis ideologia unionistă, şi atragerea acestora la răspundere.
Cerem demisia procurorului general şi directorului SIS, care nu-şi onorează obligaţiunile cu privire la apărarea Constituţiei ţării şi manifestă atitudine indulgentă faţă de acţiunile unioniştilor pe teritoriul Moldovei.
Cerem de la deputaţii Parlamentului interzicerea, la nivel legislativ, a activităţii oricăror forţe politice şi mişcări obşteşti, care contestă suveranitatea, independenţa şi neutralitatea Republicii Moldova.
Cerem destituirea din funcţie a tuturor celor 450 de primari, participanţi la „conferinţa comunităţilor locale” de la Bucureşti, care au încălcat astfel Constituţia şi legile Republicii Moldova.
Facem apel către comunitatea internaţională să se expună deschis împotriva regimului unionist-oligarhic din Moldova, precum şi fată de declaraţiile iresponsabile ale oficialilor din statul vecin de susţinere a planurilor unioniştilor.
În acest moment crucial al istoriei, îi chemăm pe toţi cetăţenii – patrioţi ai ţării, să nu rămînă indiferenti şi să se alăture la acţiunile paşnice, non-violente ale apărătorilor statalităţii moldoveneşti.
Noi, alături de poporul Moldovei, vom insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate, care trebuie să se desfăşoare concomitent cu alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, 2016.
Suntem convinşi că, în cadrul alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie poporul Republicii Moldova va susţine candidatul care se va pronunţa categoric împotriva alianţei unionist-oligarhice, şi pentru apărarea statalităţii Republicii Moldova.
Aprobat la date de 16 aprilie, 2016, la mitingul în apărarea statalităţii moldoveneşti.