PSRM

15 februarie 2020

Mesajul Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi prilejuit de Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan

Mesajul Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi prilejuit de Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan

Mii de soldați și ofițeri din Moldova au participat la acțiunile de luptă din Afganistan care au durat aproape un deceniu și s-au încheiat acum 31 de ani.

Astăzi, ne amintim cu durere în suflet despre eroii căzuți pe cîmpul de luptă și cei care au decedat în urma rănilor și bolilor. Suntem solidari cu familiile lor și cu camarazii rămași în viață.

În același timp aducem omagiu veteranilor pentru curajul și eroismul manifestat atunci și le mulțumim profund pentru că și în prezent continuă să servească exemplu de patriotism și demnitate pentru tineri. Meritați tot respectul nostru pentru că ați îndeplinit exemplar operațiunile de luptă, urmînd jurămîntul depus.

Vom insista ca fiecare participant la acţiunile militare, fiecare familie să se bucure de atenția statului. Primele acțiuni de susținere a acestor categorii Parlamentul de legislatura actuală le-a întreprins în sesiunea precedentă. Vom continua cu fermitate să le apărăm drepturile și să le respectăm onoarea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă