PSRM

08 mai 2020

Mesajul Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu ocazia Zilei Europei

Mesajul Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu ocazia Zilei Europei:

Astăzi, marcăm 70 de ani de la adoptarea Declarației lui Robert Schuman – piatra de temelie a Uniunii Europene. Este sărbătoarea care ne unește și ne amintește de valorile democratice comune pe care le împărtășim. Sunt ferm convinsă că edificarea unei Europe sigure, prospere și dinamice necesită angajamentul și implicarea plenară a fiecăruia dintre noi.

Profit de acest prilej pentru a accentua semnificația Zilei Victoriei pentru construcția  Uniunii Europene și pentru faptul că astăzi Europa este un continent pașnic, liber și dezvoltat.

Valorile democrației, securității,  prosperității durabile, promovate de Uniunea Europeană, sunt un exemplu excelent și demn de urmat. Prin semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova a preluat principii și modele pe care le aplică în diferite domenii, încât fiecare cetățean al țării noastre să simtă beneficiile acestor transformări.

În numele Parlamentului Republicii Moldova, mulțumesc partenerilor noștri de dezvoltare din UE și exprim întreaga noastră disponibilitate de a continua colaborarea în toate domeniile. Doresc cetățenilor din spațiul european bunăstare, pace și sănătate!

 

 

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă