25 mai 2023
Vlad Batrîncea: Ilegalitățile PAS arată că sub lozinci proeuropene continuă cauza celor care au furat miliardul
În cadrul dezbaterilor pe marginea ”recunoașterii rezoluțuei” aprobate în cadrul mitingului Maiei Sandu de la 21 mai curent, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, a menționat că președintele Maia Sandu și partidul PAS au primit votul alegătorilor datorită promisiunilor frumoase de a asigura un trai decent și o nouă calitate a vieții.
Sute de mii de pensionari au crezut că vor avea pensii majorate și programe de sprijin. În promisiunile PAS au crezut și agricultorii și mulți alții. În campania electorală membrii PAS vorbeau despre prețuri și tarife ridicate, dar cu venirea lor la putere acestea n-au scăzut, ci au crescut de câteva ori. Vlad Batrîncea a menționat că afacerile părăsesc țara, iar aceasta este o tragedie.
”Și acum PAS vorbește despre integrarea europeană ca despre o realizare proprie. În timp ce Uniunea Europeană promovează principiile egalității în drepturi, în care cetățenii sunt egali în fața legii și nimeni nu este mai presus de lege, reprezentanții PAS adoptă legi de conjunctură, în interes personal, nu pot găsi un limbaj comun cu sistemul judiciar, iar în loc de concursuri și meritocrație promovează în funcții înalte rude și pe toți cei devotați partidului. Abuzurile PAS denotă că sub lozinci proeuropene continuă cauza celor care au furat miliardul”, a concluzionat Batrîncea.