PSRM

04 martie 2017

Zinaida Greceanîi a îndemnat cetățenii Moldovei să participe la Ziua de Informare Politică

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a îndemnat cetățenii țării noastre să participe la Ziua de Informare Politică, pe care PSRM o organizează în data de 4 și 5 martie, pe întreg teritoriul țării.

“Conform tradiției deja stabilite, o dată pe lună, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova organizează Ziua de Informare Politică a cetățenilor.

Astăzi și mâine, reprezentanții PSRM – deputaţi din cadrul fracţiunii parlamentare, consilieri municipali şi alte autorităţi publice locale, preşedinţi de raioane şi primari ai diferitor localităţi, organizează în întreaga țară, întîlniri cu cetăţenii Moldovei.

Cetățenii țării noastre vor avea posibilitatea să se informeze despre situația politică și economică din Republica Moldova și din lume, dar și să primească răspunsuri la multe dintre întrebările lor”, – a scris ea pe o rețea de socializare.

Zinaida Grecianîi a menționat că „să dicutați cu reprezentanții noștri veți putea în orice localitate din Republica Moldova : în piețe, parcuri, scuaruri și în curțile blocurilor.

În plus, reprezentanţii PSRM vor distribui ziarul „Socialiştii”, care a devenit o sursă de informare sigură pentru cetăţeni şi o portavoce a celui mai mare şi mai influent partid din Republica Moldova”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă