PSRM

11 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu omologul său din Republica Populară Chineză

Consolidarea și dezvoltarea cooperării interparlamentare între Republica Moldova și Republica Populară Chineză au fost discutate, în cadrul întrevederii de astăzi, a Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină, Li Zhanshu.

În discuție, Zinaida Greceanîi a declarat că pe parcursul celor 27 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu China, în plan bilateral au fost dezvoltate raporturi bune dintre țările noastre. ”Dorim să stabilim o relație de cooperare strategică cu Republica Populară Chineză şi să avansăm interacțiunea noastră la un nivel calitativ nou”, a menționat speakerul.

În context, Președintele Parlamentului Republicii Moldova a ținut să sublinieze interesul țării noastre pentru dezvoltarea unor raporturi bune de cooperare cu toate statele în baza intereselor reciproce, promovînd o politică externă echilibrată.

Totodată, Președintele Parlamentului a reiterat invitația către autoritățile și investitorii chinezi să inaugureze un parc industrial în Republica Moldova, să se implice în dezvoltarea relațiilor comerciale, atragerea potențialilor investitori și promovarea exporturilor.

Speakerul a mulțumit pentru invitația de a participa la Forumul Economic Euro-Asiatic și pentru posibilitatea de a ține un discurs la această platformă oficială de cooperare în cadrul inițiativei ”Centura și Drumul”, pentru promovarea și cooperarea economică regională și internațională.

Totodată, Președintele Parlamentului a adus mulțumiri pentru deschiderea și funcționarea celor două Case de comerț China – Republica Moldova.

Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină, Li Zhanshu a apreciat relațiile bilaterale și a declarat că dinamica acestora este în creștere.

Potrivit oficialului, China este interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Republica Moldova, precum și își dorește realizarea proiectelor comune în domeniul producerii, în cel social, economic, educație și de infrastructură.

****

Speakerul, în fruntea unei delegații parlamentare, efectuează o vizită de lucru în Republica Populară Chineză. Din componența delegației fac parte președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Populară Chineză, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Chiril Moțpan, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei agricultură și industrie alimentară Vladimir Bolea și Secretarul general al Parlamentului Adrian Albu.

Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză la 30 ianuarie 1992. Cadrul juridic bilateral include 61 acorduri semnate în domenii precum: colaborarea comercial-economică, protecţia reciprocă a investiţiilor, evitarea dublei impuneri pe impozitele pe venit şi pe capital, serviciile aeriene, domeniul consular, tineret, învăţământ, turism, sănătate, cultură etc.

Ultima vizită în China, la nivel de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, a avut loc în anul 2008.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă