17 mai 2019
Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Federal pentru Finanțe din Austria
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a avut pe 17 mai, o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Federal pentru Finanțe din Austria, Hubert Fuchs, care se află în vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere a participat și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger.
În cadrul întrevederii părțile au discutat despre relațiile bilaterale dintre țările noastre și cooperare internațională. În timpul conversației s-a menționat despre interesul reciproc întru fortificarea și aprofundarea relațiilor bilaterale în diferite domenii, în primul rînd în sfera comerțului, economiei și investițiilor. Zinaida Greceanîi a exprimat mulțumiri pentru asistența tehnică oferită de către Austria pentru țara noastră, prin intermediul “Austrian Development Agency”.
Discutînd despre cooperarea internațională, Hubert Fuchs a expus ideea că Republica Moldova trebuie să desfășoare o politică externă echilibrată și să dezvolte relații de parteneriat cu toate statele, cît din Est, atît și din Vest.
Separat, în cadrul întrevederii a fost analizată situația politică care s-a creat în Moldova după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. În special, părțile au făcut schimb de opinii cu privire la posibilitatea creării unei coaliții de guvernămînt stabile între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidele constituiente ale blocului politic ACUM și au analizat condițiile creării acestei coaliții.
În timpul discuției părțile au ajuns la o opinie comună că potențialii participanți la viitoarea coaliție trebuie să se calmeze și să încerce să găsească o soluție comună, deoarece organizarea alegerilor anticipate în toamnă va afecta negativ situația politică internă și economică a Republicii Moldova.
Domnul Hubert Fuchs consideră că întîrzierea formării coaliției de guvernămînt nu este benefică pentru nicio țară. Pe de o parte, guvernul anterior este nefuncțional pentru o perioadă destul de lungă, pe de altă parte – Republica Moldova nu poate pretinde la finanțare europeană pînă nu vor fi formate toate structurile de stat.
La final, participanții la întrevedere, și-au urat reciproc succes și s-au expus pentru dezvoltarea cooperării dintre țările noastre.