PSRM

02 aprilie 2020

Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj în contextul Zilei internaționale a conștientizării autismului

2 aprilie 2020 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a adresat un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a conștientizării autismului, care este marcată astăzi, și a fost instituită de ONU pentru a spori gradul de informare și sensibilitate a publicului în această problemă.

Cu acest prilej, anual sunt organizate, inclusiv de către Parlamentul Republicii Moldova, acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la problemele persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA) și ale familiilor lor. Asemenea evenimente contribuie la o mai bună cunoaștere a aspectelor privind diagnosticarea precoce, tratamentul şi terapia, recuperarea şi incluziunea persoanelor cu TSA.

“Firește, în condițiile actuale nu putem să vă invităm în Parlament, dragi prieteni, părinți, colegi și parteneri. De asemenea, suntem nevoiți să amînăm audierile publice în problema perfecționării cadrului legal în domeniu. Dar aș dori să vă transmit, pe această cale, că noi nu am uitat de angajamentul privind oferirea de șanse egale pentru o viață decentă tuturor cetățenilor țării noastre.

Astăzi, cînd sunteți acasă împreună, vă doresc să aveți grijă unii de alți ca să ne revedem cît mai curînd și să discutăm noi inițiative frumoase pentru viitor”, a menționat Zinaida Greceanîi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă