PSRM

04 iunie 2019

Zinaida Greceanîi: În această săptămînă va fi convocat Consiliul Republican al PSRM

“Este foarte bine că au avut loc aceste discuții. Din păcate, acestea au fost ineficiente”, a spus președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, cu privire la rezultatele celor două întrevederi din 4 iunie, cu reprezentanții blocului politic ACUM.

„A fost o primă etapă pînă la prînz și a doua, după ce ne-am consultat cu fracțiunea PSRM. Din păcate, vedem că poziția colegilor din blocul ACUM a rămas aceeași. Ei au declarat că doresc să voteze pentru un prim-ministru din blocul ACUM, pentru spicherul parlamentului de la ACUM și pentru întregul lor pachet de legi și apoi vom vedea”, a spus președintele PSRM după întrevedere.

Zinaida Greceanîi a menționat că PSRM, ca forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu își poate permite să accepte astfel de condiții.

“Bineînțeles, nici noi nu putem ceda funcția de spicher al parlamentului. Într-o țară parlamentară, partidul care a acumulat cele mai multe voturi, propune spicherul, deci, la fel am făcut și noi, am propus spicherul din partea Partidului Socialiștilor. Și o să insistăm în continuare în acest sens. Aceasta este prima poziție de negocieri. Pe baza celorlalte putem să discutăm”, a afirmat Zinaida Greceanîi.

Ea a subliniat că PSRM are o poziție foarte clară a Consiliului Republican, iar partidul va ține cont de această poziție, deoarece este o singură forță politică.

În ceea ce privește propunerea Partidului Democrat de a forma o coaliție, aceasta, la fel va fi discutată și se va lua o decizie în cadrul Consiliului Republican, care va fi convocat în această săptămînă. În același timp, Zinaida Greceanîi a remarcat că, în conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie, pînă acum, PSRM nu a discutat cu nimeni condițiile pentru crearea unei coaliții, cu excepția blocului ACUM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă