22 octombrie 2019
Zinaida Greceanîi va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament de la Strasbourg
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, va efectua o vizită de lucru la Strasbourg unde va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament.
Forumul se va desfășura la Palatul Europei, pe 24-25 octombrie, și va întruni speakeri din 47 de state membre ale Consiliului Europei și din țări partenere sau care dețin statut de observator, precum și președinți ai altor organizații internaționale.
Summit-ul va pune în dezbateri trei subiecte de actualitate.
Primul subiect are genericul ”Casa noastră europeană comună – următorii 70 de ani” și este dedicat celor șapte decenii ai Consiliului Europei, dar se va referi și la cei trei decenii de la căderea zidului de la Berlin, precum și la procesele de actualitate și de perspectivă din spațiul european comun.
În cadrul acestui panel, Președintele Parlamentului Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, va ține un discurs în fața participanților la summit.
O altă tematică este ”Implementarea Agendei ONU 2030 și a obiectivelor sale de dezvoltare durabilă: contribuția parlamentelor”.
Cel de-al treilea subiect este întitulat „Femeile în politică și în discursul public – Ce rol pot juca parlamentele naționale în combaterea nivelului tot mai mare de hărțuire și discursuri de ură față de politicienii și parlamentarii de sex feminin?”.
În marja summitului, speakerul Zinaida Greceanîi va avea mai multe întrevederi bilaterale, inclusiv cu Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, cu Președintele APCE, Liliane Maury Pasquier, cu Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Linos-Alexandre Sicilianos, cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.
Summit-ul european al Președinților de Parlamentar este o conferință bianuală.