23 iulie 2020
Zinaida Greceanîi: PAS a fost fost implicat într-un joc dubios, de către cei de la Pro Moldova și de la partidul Șor
Fracțiunea PAS din Parlament a fost implicată într-un joc dubios, de către cei de la Pro Moldova și de la partidul Șor. Este opinia președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, exprimată în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune NTV Moldova.
Zinaida Greceanîi a mai spus că acest comportament a PAS și PPDA va fi taxat de alegătorii celor două partide politice.
“Opoziția va primi o notă corespunzătoare din partea electoratului. În continuare, fracțiunile PAS și PPDA, care reprezintă opoziția legitimă, trebuie să-și canalizeze eforturile în direcția unor decizii corecte, luate împreună cu coaliția de guvernare”.
În cadrul aceleiași emisiuni, președintele Parlamentului a spus că dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu în ziua de luni, 20 iulie, a fost perfect legală, chiar dacă opoziția spune contrariul.
“Nu înțeleg de ce opoziția și-a manifestat indignarea. Articolul 106 din Constituție spune clar că moțiunea de cenzură se dezbate în sesiunea plenară din următoarea săptămînă după depunerea acesteia, după expirarea termenului de trei zile. Nu înțeleg ce anume i-a surprins pe exponenții opoziției”, a declarat Zinaida Greceanîi.