28 septembrie 2019
Zinaida Greceanîi a prezentat candidații PSRM în Dondușeni, Ocnița și Soroca
Astăzi, președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a fost la nordul Moldovei, a vizitat orașele Dondușeni, Ocnița și Soroca și a avut întrevederi cu locuitorii acestora.
“Au fost întrevederi călduroase și sincere. Am abordat mai multe subiecte, inclusiv situația politică și economică din țară, mai cu seamă din localitățile raioanelor Dondușeni, Ocnița și Soroca”, a comunicat Zinaida Greceanîi.
În Dondușeni președintele PSRM a prezentat candidatul la funcția de primar al orașului Dondușeni, Ion Zloi și echipa sa de candidați pentru consilieri ai localităților și a întregului raion.
În Ocnița – candidatul la funcția de primar al orașului Ocnița Victor Atamaniuc, primarii orașelor Otaci și Frunză, precum și echipa de candidați la funcția de consilieri ai localităților și a întregului raion Ocnița.
În Soroca – candidatul PSRM la funcția de primar al orașului Soroca Lilia Pilipețchi și echipa de candidați la funcția de consilieri ai localităților și a întregului raion Soroca.