PSRM

22 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Iliyas Umakhanov

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Iliyas Umakhanov, vicepreședinte al Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse.

Părțile au exprimat mulțumire pentru intensificarea relațiilor, inclusiv pe dimensiunea parlamentară, între Republica Moldova și Federația Rusă.

Președintele Parlamentului a menționat în context organizarea cu succes al celui de-al doilea Forum economic moldo-rus, desfăsurat la Chișinău în perioada 19-21 septembrie. Acest eveniment alături de alte proiecte constituie un nou început în relațiile de cooperare dintre cele două țări, a spus Zinaida Greceanîi. Ea a mulțumit pentru sprijinul constant acordat de Consiliul Federației, optînd pentru intensificarea dialogului și dezvoltarea unor proiecte de cooperare regională de succes.

Părțile au salutat reluarea activității comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică.

Întrevederea a avut loc în marja Forumului Președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”, care se desfășoară în Nur-Sultan, Kazahstan.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari, deputații Vladimir Golovatiuc și Bogdat Țîrdea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă