PSRM

18 octombrie 2017

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu delegația Republicii Populare Chineze

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu delegația Republicii Populare Chineze în cadrul celei de-a 137-a Adunări a Uniunii Interparlamentare, care se desfășoară la Sankt Petersburg.

În cursul dialogului părțile au discutat despre starea cooperării interparlamentare dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Totodată, au abordat subiecte ce vizează relațiile economice.

Șefii delegațiilor au menționat necesitatea intensificării relațiilor moldo-chineze în diverse domenii. Zinaida Greceanîi a subliniat că Republica Populară Chineză este un partener important al Republicii Moldova.

” De asemenea, suntem interesați de experiența pe care o are partenerul nostru – Partidul Comunist din China, cu care delegația PSRM a avut discuții fructuoase în luna mai, curent, la Beijing”, a menționat Președintele Partidului Socialiștilor.

La finalul întrevederii părțile au convenit să dinamizeze cooperarea bilaterală în diferite domenii în beneficiul popoarelor noastre.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă