Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, a acuzat majoritatea parlamentară de încălcarea principiului reprezentării proporționale în procesul de constituire a grupurilor de prietenie cu alte state.
El a subliniat că, potrivit practicii internaționale și Regulamentului Parlamentului, distribuirea locurilor în astfel de grupuri trebuie să se facă proporțional cu numărul de mandate ale fiecărei fracțiuni.
„Partidul Socialiștilor are 17 mandate, ceea ce înseamnă că, din cele 54 de grupuri de prietenie, ar trebui să ne revină cel puțin opt locuri. Am dat dovadă de colegialitate și am cedat două locuri opoziției, însă acum, în loc să fie aprobate măcar cele șase grupuri pe care le-am înaintat oficial secretariatului, subiectul este supus votului fără explicații”, a declarat Batrîncea.
Deputatul a accentuat că astfel de decizii trebuie luate de secretariatul Parlamentului, nu prin vot politic, și a făcut apel către colegi să respecte principiile corectitudinii matematice și ale transparenței.
Menționăm că, în urma votului, deputații PSRM vor conduce șase grupuri de prietenie cu state străine:
Igor Dodon – cu Republica India;
Vlad Batrîncea – cu Republica Populară Chineză;
Bogdan Țîrdea – cu Georgia;
Alla Darovannaia – cu Statul Qatar;
Grigore Uzun – cu Republica Tadjikistan;
Petru Burduja – cu Republica Turkmenistan.