20 august 2021
Vlad Batrîncea: Furtul miliardului a fost posibil ca rezultat al implicării politicului și datorită modificării legislației. Acest furt a fost bine planificat de Guvern și de către unii actori politici din PRM
Furtul miliardului a fost posibil ca rezultat al implicării politicului, datorită modificării legislației, în special cu privire la Banca Națională și garanția de stat. Acest furt a fost bine planificat de Guvern și de către unii actori politici din Parlamentul Republicii Moldova. Unii lideri politici au promovat acest lucru, și nu doar la nivel de inițiative legislative, dar la nivel de implicare. Despre acest lucru a declarat de la tribună vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
„Începând cu 2014, socialiștii au fost cei care au protestat la BNM, PG, și am fost învinuiți că încercăm să destabilizăm situația înainte de campania electorală. Însă, apoi, toată societatea a aflat despre ce s-a produs în sectorul bancar. Fiind în toiul alegerilor parlamentare din 2014, guvernarea de atunci a decis să țină sub paravanul tăcerii acest furt bancar”, a remarcat deputatul.
Totodată, Vlad Batrîncea a subliniat că Partidul Socialiștilor și-a realizat promisiunea făcută față de cetățeni. Acesta a promovat de două ori în Parlamentul RM proiecte de lege care aveau scopul de a abroga scandaloasa „Lege a miliardului”, care prevede plata miliardului furat din bugetul de stat, adică din contul cetățenilor țării noastre.
Vlad Batrîncea a remarcat că conducerea țării și Banca Națională au fost implicate în frauda bancară, ceea ce a făcut posibilă scoaterea unor sume uriașe din țară.
„Din discursurile patetice au dispărut nume notorii, precum a unui fost prim-ministru. Nu mai vorbim despre simplii prim-miniștri. Din anumite motive, Doamne ferește, nu vorbim de Banca Națională, nici de fostul guvernator, nici de cel actual. Și am devenit foarte selectivi. Este acest lucru cinstit în raport cu cetățenii? Cu siguranță nu”, a spus Vlad Batrîncea.
Vicepreședintele a adăugat că înțelege perfect dorințele și intențiile actualei guvernări, deoarece „ținem minte că unii dintre voi ați făcut atunci parte din guvern”.
Vlad Batrîncea a cerut politicienilor să prindă curaj și să spună lucrurilor pe nume.
„Fiecare crimă are un nume. Cu toate acestea, se pare că îi menționăm pe unii și uităm de alții. Dorim sincer ca Parlamentul să fie implicat nu numai în mod formal, ci concret în asigurarea unei presiuni sănătoase asupra justiției”, a declarat deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
În același timp, el a menționat că acest lucru trebuie făcut profesional, deoarece dacă scopul este doar înlocuirea Procurorului General, adevărul nu va fi niciodată scos la suprafață.
Vlad Batrîncea: Furtul miliardului a fost posibil ca rezultat al implicării politicului și datorită modificării legislației. Acest furt a fost bine planificat de Guvern și de către unii actori politici din PRM