PSRM

02 septembrie 2022

Vlad Batrîncea: guvernării îi este convenabil să procure gaze mai scumpe prin intermediul unor țări terțe

Unii reprezentanți ai conducerii Republicii Moldova sunt interesați de importurile de gaze naturale rusești prin Polonia sau prin alte țări, la un preț mult mai mare, pentru că această metodă presupune o „schemă” coruptă și nu poate fi privită ca o alternativă. Vlad Batrîncea, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, a făcut o declarație în acest sens în cadrul unei emisiuni televizate la „Primul în Moldova”.

Potrivit afirmațiilor sale, guvernarea moldovenească s-a îngrădit de popor și nu poartă niciun fel de negocieri. În problema ce ține de importurile de gaze naturale, conducerea țării în persoana Maiei Sandu promovează o politică controversată și adesea face declarații contradictorii. Batrîncea mai susține că, în plus, guvernarea nu conștientizează, ce înseamnă surse alternative de gaze naturale.

Pe de altă parte, Guvernul Republicii Moldova demonstrează o neînțelegere totală a problemei energetice atunci când afirmă că compensațiile pentru gazele naturale vor fi acordate doar cetățenilor din categoriile social vulnerabile.

„Tariful actual este inaccesibil practic pentru toată populația, prin urmare, în acest caz, toți locuitorii, inclusiv bugetarii, clasa medie și alții, vor fi social vulnerabili. Tarifele și prețurile ce ne așteaptă vor fi cu mult mai mari decât veniturile oamenilor”, a remarcat vicepreședintele Parlamentului.

„Trebuie de purtat negocieri, de găsit surse ieftine de gaze naturale, trebuie să putem negocia și să identificăm soluții complexe. Trebuie să avem o diplomație activă, în interesele cetățenilor Republicii Moldova”, a continuat Vlad Batrîncea. – Având resurse energetice accesibile, vom putea relansa economia națională. Dacă nu vom avea un plan clar de dezvoltare a economiei, a producției proprii, țara nu va acumula bani în buget și nu va putea oferi ajutor cetățenilor”.

Batrîncea a mai menționat că Maia Sandu nu spune nimic despre economie, despre agricultură, pentru că, se pare, nu are nimic de spus. „Ea vorbește mereu despre combaterea corupției și despre diferite „scheme”, dar până acum, noi nu am văzut niciun exemplu despre modul în care guvernarea a curmat vreo „schemă” și a adus bani în bugetul țării”, a concluzionat Batrîncea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă