14 aprilie 2021
Vlad Batrîncea: China este un prieten și partener sincer
Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, președintele Grupului de prietenie cu Parlamentul Chinei, a participat la Conferința internațională ”Noul concept de dezvoltare a Chinei, practica socialismului cu specific chinez”, în calitate de spicher al evenimentului.
În cuvântul său de salut, Vlad Batrîncea a menționat că Republica Moldova urmărește cu atenție dezvoltarea impresionantă a Chinei contemporane. „Dezvoltarea economică chineză extraordinară este atractivă, inclusiv, pentru semnificația sa umanitară și pentru că are o fața umană. Aceasta urmărește bunăstarea oamenilor, o îmbunătățire reală a calității vieții, armonia între om și știință, respect pentru cultură, istorie și valori tradiționale”, a declarat Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova.
„Revoluția în știință, tehnologiile avansate în inginerie și infrastructură, explorarea spațiului și a oceanului, robotizarea și aplicarea inteligenței artificiale în economie – toate vorbesc despre China ca despre o minune istorică modernă a lumii”, a adăugat Vlad Batrîncea.
În încheierea discursului său, Vicespeakerul a menționat că relațiile moldo-chineze sunt completate cu noi proiecte tehnologice și economice și a mulțumit poporului chinez și Ambasadei Chinei în Moldova pentru decizia de a aloca țării noastre 150 de mii de vaccinuri împotriva COVID-19. ”Este foarte important că Republica Populară Chineză și de această dată, ca și în alte momente dificile, a întins o mână de ajutor poporului moldovenesc. Iar acest lucru se face gratuit și necondiționat. China demonstrează o politică de neimplicare în treburile interne ale altor state și este un prieten și partener sincer ”, a declarat Vicepreședintele Parlamentului.